Meniu

Caută pe PresaSM

0

PROGRAM COMPLET. Festival pescăresc, zeci de bucătari se vor întrece în județul Satu Mare

Festivalul peștelui la Tiream. Titlul proiectului: “Dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit și acvacultură din comuna Tiream, județul Satu Mare” În mai puțin de o lună de zile va debuta la Tiream pr...

PROGRAM COMPLET. Festival pescăresc, zeci de bucătari se vor întrece în județul Satu Mare

Festivalul peștelui la Tiream. Titlul proiectului: Dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit și acvacultură din comuna Tiream, județul Satu Mare

În mai puțin de o lună de zile va debuta la Tiream prima ediție a „Festivalului Peștelui”, un eveniment ce dorește să devină unul de referință atât în rândul pescarilor amatori, cât și pentru turismul local.

Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile (3-4 iunie) și îi așteaptă pe toți cei interesați cu multe surprize și activități pentru toată familia. Programul va cuprinde concerte extraordinare cu artiști consacrați, ateliere meșteșugărești, prezentarea diversității preparatelor culinare din pește, show culinar, concursuri (gastronomic, de pescuit, distractive pentru copii).

Atelierele ce vor fi deschise pe toată perioada festivalului ele sensibilizând, în primul rând, copiii în ceea ce privește etnografia locală. Important de precizat este faptul că în cadrul acestora vor avea loc demonstrații practice ale tehnicilor de lucru tradiționale.

Prin acest eveniment organizatorii mărturisesc faptul că alături de voia bună și distracția pe cinste, doresc să încurajeze și consumul de pește un aliment foarte sănătos organismului datorită conținutului ridicat de vitamina D si Omega-3. Totodată doresc conștientizarea importanței alimentației sănătoase, a păstrării apelor curate, protejării naturii și a valorilor locale.

Eveniment organizat de Primăria Comunei Tiream, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 13 minute
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 17 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 19 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 21 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 22 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 23 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite