Răzvan Rentea tot nu recunoaște nimic! Prins cu minciuna de către procurori
Reporterii PresaSM au aflat că nici după ce a fost pus sub acuzare în mod oficial și după ce i s-au arătat toate probele care îl incriminează, Răzva Rentea nu ar fi recunoscut în fața procurorilor Par...
Reporterii PresaSM au aflat că nici după ce a fost pus sub acuzare în mod oficial și după ce i s-au arătat toate probele care îl incriminează, Răzva Rentea nu ar fi recunoscut în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare că ar fi comis vreun omor. Mai exact, că nu el ar fi comis tripul asasinat de la Apa, în care au fost uciși Gheorghe și Niculina Rentea, respectiv Viorica Apan, niemni alții decât părinții și bunica inculpatului.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, cu toate că procurorii l-ar fi prins cu minciuna, după cum reiese chiar din rechizitoriul procurorilor.
”Deşi inculpatul R. R. M. neagă săvârşirea crimelor, probele directe şi indirecte administrate în cursul urmăririi penale îl indică pe acesta ca fiind autorul infracţiunii reţinute în sarcina lui. Fiind audiat cu privire la acuzaţia care i se aduce, inculpatul R. R. M. a oferit diferite situaţii de fapt, toate în totală contradicţie cu probele administrate. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul R. R. M. şi-a schimbat declaraţiile în mod vizibil, în funcţie de probele care i-au fost prezentate.
Astfel, în primele declaraţii, date la momentul reţinerii şi arestării, atât în faţa procurorului cât şi a judecătorului, inculpatul R. R. M. a susţinut că a plecat din loc. Apa, jud. S-M, de la casa părinţilor săi, în jurul orei 17:00- 18:00 dar şi că în după-masa respectivă nu a vorbit cu mama sa. Fiindu-i solicitat să-şi dovedească susţinerea cu prezentarea istoricului convorbirilor telefonice din data de 23.11.2017 (ziua crimei), inculpatul R. R. M. a susţinut în primă fază că şi-a scăpat telefonul pe jos iar istoricul din ziua respectivă s-a şters, după care a susţinut că el a fost cel care a şters istoricul convorbirilor din data de 23.11.2017.
Susţinerile sale potrivit cărora după ora 18:00 nu se mai afla în loc. Apa şi că nu a vorbit cu mama sa la telefon, au fost înlăturate de datele de trafic şi localizare obţinute în baza Încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare. Potrivit acestora, inculpatul R. R. M. a purtat în data de 23.11.2017 cu mama sa, victima R. N., trei convorbiri telefonice (18:21, 18:36 şi 19:02), el fiind localizat la acest timp, potrivit celulei telefonului său, în localitatea Apa, jud. S-M.
Prin ordonanţa din 24.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus predarea de către Primăria comunei Apa, jud. SM a serverului conţinând imagini video din data de 23 şi 24.11.2017, surprinse de camerele video.
Potrivit procesului verbal de vizionare şi descriere a imaginilor video surprinse de către camerele video amplasate pe stâlpul de curent electric situat pe partea stânga a DN 19 F în dreptul Primăriei Apa, a rezultat, contrar susţinerilor inculpatul R. R. M., că acesta, la ora 19:00 s-a poziţionat în staţia de aşteptare din dreptul Primăriei Apa. După discuţia de 10 secunde de la ora 19:02 avută cu mama sa, în care aceasta l-a înştiinţat că trebuie să ajungă, se observă cum inculpatul R. R. M., agitat fiind, şterge succesiv cu un material textil, schimbătorul de viteze, volanul, mânerele şi faţa uşii stânga faţă precum şi grila bordului.
Pe tot parcursul aşteptării, se observă starea de agitaţie accentuată a inculpatului R. R. M., precum şi momentul în care acesta ia cu mâna stângă din dreptul portierei stângi a maşinii, un obiect care seamănă cu un topor, pe care-l analizează şi-l aşează pe podul pedalier. Aceleaşi imagini îl prezintă pe inculpatul R. R. M. cum la ora 19:08, înainte de sosirea mamei sale, îşi face semnul crucii. La ora 19:14, victima R. N. M. a urcat în maşina la volanul căreia se afla fiul său, inculpatul R. R. M.
Cu toate că i-au fost prezentate aceste imagini, inculpatul R. R. M. a susţinut timp de o lună de zile, atât în faţa anchetatorilor şi a judecătorilor, dar şi în prezenţa surorii sale şi a altor cunoştinţe, că el a plecat din localitatea Apa, jud. S-M în jurul orei 17:00-18:00 şi în mod cert nu el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobus.
Această poziţie a fost modificată doar înainte de prima prelungire a măsurii arestului preventiv, când inculpatul R. R. M. a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobuz, precum şi că pe portiera din stânga a maşinii tatălui său se afla un instrument de bucătărie – tip bardă care fusese lăsat în maşină de tatăl său.
De asemenea, inculpatul R. R. M. susţine că a condus-o pe mama sa acasă, el mai rămânând împreună cu părinţii săi timp de aproximativ o oră, astfel că, la ora la care a plecat spre S-M, aproximativ 20:28 părinţii şi bunica lui erau în viaţă. Mai precis, bunica sa în casă iar părinţii săi în curtea casei.
Această susţinere a inculpatului R. R. M. este înlăturată de constatările făcute la faţa locului. Astfel, poziţia şi locul în care a fost găsit cadavrul victimei R. N. M. în dimineaţa de 24.11.2017 duce la concluzia că aceasta a fost lovită în cap, imediat după ce a coborât din maşină, în faţa treptelor de acces spre terasa casei, victima având pe umăr poşeta şi o plasă cu cumpărături alimentare în mână, exact ca în momentul în care a urcat în maşină la ora 19:14. Apare ca certitudine faptul că victima R. N. M. nu a apucat să intre în casă, fiind lovită de către fiul ei, inculpatul R. R. M. înainte de a urca pe treptele de la terasă.
Ori, prin declaraţia sa, inculpatul R. R. M. a încercat să inducă ideea că de la momentul la care a ajuns acasă cu mama sa (aproximativ 19:16) şi până la momentul plecării (aproximativ 20:27) victima R. N. M. a stat într-o seară friguroasă şi ploioasă de noiembrie, timp de aproximativ 1 oră şi 10 minute, în faţa casei, cu poşeta pe umăr şi plasa cu cumpărături în mână, fără a intra în casă sau măcar să aşeze plasa cu cumpărături. O astfel de apărare nu poate fi primită, logica rezultată din probele administrate (proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, listing convorbiri telefonice şi imagini video) ducând fără echivoc la concluzia că victima R. N. M. a fost lovită de autor după coborârea din maşină, aproximativ la ora 19:16, oră la care inculpatul R. R. M. recunoaşte că se afla la domiciliul părinţilor săi”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Citește și
Actualitate
Telefon pierdut într-un supermarket din Satu Mare, luat de un bărbat. Identificat în timp record, ce scuză a avut bărbatul
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident între un taximetru și o motocicletă pe Podul Decebal din municipiul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Mașină lovită de un tren de călători în județul Satu Mare. La un pas de tragedie
Actualitate
A fugit după accident și s-a ascuns la o fermă de vaci. Șofer fără permis, prins în la Satu Mare
Actualitate
VIDEO | Momentul dramatic în care un șofer se răstoarnă cu mașina după o depășire riscantă. Accidentul a fost surprins de camera de bord
Actualitate
S-a dat de gol și l-au prins jandarmii sătmăreni. Îl căutau polițiștii din Iltalia
Actualitate
Adolescenta din Satu Mare dată dispărută a fost găsită în județul vecin
Actualitate
FOTO. Mașină ajunsă în șanț pe DN 19F, între Medieș și Apa. Trafic blocat parțial
Actualitate
SATU MARE. Vecin lovit cu furca și copii puși în pericol. Agresorul ar fi aruncat și cu bolovani în curtea familiei
Actualitate