Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Reguli noi pentru cei care revin în țară. Ce se va întâmpla cu carantina de 14 zile

Reguli noi pentru cei care revin în țară. Ludovic Orban a anunțat că s-a așteptat luarea unei decizii la nivel european cu privire la modul în care se fac deplasările pe teritoriul Uniunii Europene. A...

Reguli noi pentru cei care revin în țară. Ludovic Orban a anunțat că s-a așteptat luarea unei decizii la nivel european cu privire la modul în care se fac deplasările pe teritoriul Uniunii Europene. Acesta este motivul, a spus Orban, pentru care nu au fost anunțate noile liste cu țările din zona roșie și galbenă.

Premierul a mai spus și că luni urmează să fie anunțate noi măsuri, dar acestea vor fi nuanțate pentru țările care au un nivel de infectare mai mare decât cel al României.

Astfel, pentru cei care vin în România și stau aici o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară.

Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină.

https://www.facebook.com/watch/?v=1446624762198911

Premierul a avut în astăzi, ziua în care România a depășit bilanțul de 2.000 de infectări în 24 de ore, o vidoconferință cu prefecții.

Valul nou de infectări, de la nunți, botezuri și transportul public

Ludovic Orban a declarat că din analizele efectuate de INSP, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență, riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor - nunți, botezuri și alte tipuri de eveniment, în care nu s-au respectat măsurile de protecție -, iar al doilea factor de risc l-a constituit transportul public.

"Am solicitat comitetelor județene pentru situații de urgență o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor adoptate de autorități, o intensificare a acțiunilor de control și, nu în ultimul rând, o intensificare a comunicării cu cetățenii pentru respectarea măsurilor de protecție a sănătății. Acolo unde legislația impune, trebuie introduse decizii de restricții pentru a putea preveni răspândirea virusului. Am solicitat ca, în școli, să fie respectate toate măsurile de protecție sanitară, de la dezinfecție, portul măștii, respectarea distanței", a mai spus premierul, potrivit unei informări făcute de Guvernul României.

Citește și

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 1 oră
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 2 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 2 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 3 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 7 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 19 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

17 aprilie 2026
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite