Redăm, mai jos, întreaga poveste spusă de Anabela:”Bună tuturor. Mă numesc Anabela și am aproape 18 ani. De multe ori am fost întrebată ce consider că mă face specială și răspunsul a fost mereu același: FRATELE MEU. Fratele meu Chiș Ștefan în vârstă de 28 de ani a fost mereu îngerul meu păzitor. Și de ce spun asta? Deoarece e aici, printre noi, și ne bucură pe toți de 28 de ani, chiar dacă trebuia să fie demult plecat. În urmă cu 2 ani, când tatăl meu a murit, el a fost cel care ne-a ținut și pe mine și pe mama tari. A fost stâlpul nostru de sprijin. Niciodată nu s-a plâns de ceva, nu a spus că îl doare ceva, era mereu tare….până acum 2 săptămâni, când mi-a cerut ceva, ceva ce m-a făcut să realizez în ce situație critică se află acum. Mi-a spus următoarele cuvinte: Bela, ajuta-mă, dă-mi ceva să nu mă mai doară. Iar eu doar am stat și m-am uitat la el neștiind ce să fac. Dupa multe incercari ale unui renumit medic din Ungaria, piciorul la care el avea cancer a fost operat, osul fiind înlocuit cu o proteză. Însă de la ultima operație din 2019 a fost infectat cu Ecoli (în sânge). De atunci trăiește doar cu ajutorul antibioticelor, în încercarea de a îi ține infecția sub control. Însă acest lucru nu mai este posibil. Doctorul ne-a dat un ultimatum: viața lui sau amputarea piciorului. Așa că lupta pentru salvarea piciorului s-a încheiat. Însă a început cea pentru salvarea vieții lui. Ștefan are nevoie de o nouă operație de amputare a piciorului din șold, o operație foarte costisitoare, bani pe care noi nu îi avem. Însă i-am promis ceva. I-am promis că nu îl voi lăsa să pățească nimic. Și că cu picior sau fără, acest lucru nu ne va împiedica să păstrăm traditia plimbării de duminică. Voi fi mereu lânga el. Așa că vă rog, dacă puteți, cum puteți, să ne ajutați. Vă las jos 2 conturi bancare. Fiecare bănuț face diferența. Va mulțumesc din inima ! CONT EURO: Stefan Gheorghe Chiş RO73BRDE310SV66169673100 BRD-Groupe Societe Generale SA COD SWIFT/BIC :BRDEROBU CONT LEI: Stefan Gheorghe Chiş RO21BRDE310SV64887403100 BRD-Groupe Societe Generale SA”
RESPECT. Dr. Coica o ajută pe tânăra din Satu Mare să își salveze fratele
O tânără din municipiul Satu Mare face apel la toți oamenii cu suflet mare să o ajute pentru a-și salva fratele. Anabela încearcă să își ajute fratele mai mare, acesta fiind cel mai mare vis al său. D...
O tânără din municipiul Satu Mare face apel la toți oamenii cu suflet mare să o ajute pentru a-și salva fratele. Anabela încearcă să își ajute fratele mai mare, acesta fiind cel mai mare vis al său. Dr. Dorel Coica nu a rămas indiferent și a sărit în ajutorul familiei greu încercate.
”Mulțumită unei femei minunate și a domnului doctor Coica, fratele meu va începe de luni ozonoterapia! Șansele nu sunt chiar atât de mari, însă există o mică șansă ca infecția cu Ecoli să fie combătută de această terapie. În data de 18 august va avea loc operația de schimbare a protezei/amputare (depinde cum vor evolua lucrurile cu noua terapie găsită) în Budapesta! Vă mulțumim tuturor celor care ați donat până în momentul de față! Doamne ajută să fie totul bine în continuare”, a spus Anabela.
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate