Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei unui restaurant din municipiul Carei, în urma neregulilor descoperite în timpul controalelor desfășurate în ultima perioadă.
Sancțiunea a fost aplicată pentru nerespectarea normelor privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor alimentare, precum și a instalațiilor, utilajelor și ustensilelor folosite în activitate, încălcând astfel cerințele stabilite de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
În total, inspectorii DSVSA Satu Mare au efectuat 93 de acțiuni de control la unități de abatorizare, procesare a cărnii și laptelui, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, restaurante, cantine, baruri, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare, unități de panificație și patiserie, fabrici de produse alimentare și băuturi, precum și spații de depozitare a alimentelor, legumelor și fructelor.
Verificările au urmărit respectarea legislației sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, a cerințelor sistemului HACCP și a programelor de autocontrol implementate de operatorii din industria alimentară.
Potrivit DSVSA, obiectivul principal al controalelor este prevenirea riscurilor pentru sănătatea consumatorilor și consilierea operatorilor economici. Amenzile sunt aplicate doar în situațiile în care deficiențele constatate nu sunt remediate în termenul acordat sau atunci când acestea reprezintă un risc semnificativ pentru siguranța alimentelor.
Acțiunile de control continuă și în această perioadă, inspectorii verificând unitățile din zonele de agrement, precum și firmele de alimentație publică ce furnizează mese calde pentru creșe, grădinițe, școli și alte instituții.
În contextul temperaturilor ridicate din sezonul estival, o atenție specială este acordată și automatelor de vânzare a laptelui, fiind verificate condițiile de funcționare, igiena în timpul aprovizionării și respectarea normelor privind comercializarea laptelui crud către populație.