La data de 26 august 2025, Poliția Română a adus în țară 6 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă. Printre ei și un sătmărean în vârstă de 33 de ani care a fost adus acasă din Marea Britanie și care își va petrece următorul an după gratii.
Un sătmărean în vârstă de 33 de ani, urmărit internațional, a fost adus acasă din Marea Britanie în cursul zilei de ieri, spun polițiștii. Acesta își va petrece următorul an după gratii.
"Totodată, a fost adus în țară un bărbat de 33 de ani, din Satu Mare, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Carei, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an", se arată într-un comunicat transmis de oamenii legii.
Nu a fost singurul urmărit internațional adus înapoi în țară. Alte cinci persoane, una cu mandat de arestare preventivă, celelalte patru deja condamnate, au fost și ele aduse în țară din Germania, Marea Britanie, Franța și Spania.
În timp ce unii au fost condamnați tot pentru infracțiuni rutiere, alții aveau sentințe de ani buni de închisoare pentru infracțiuni de înșelăciune sau viol, mai menționează sursa citată.
sursa foto: arhivă