Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat de instanță după ce a fost prins în tribune, deși avea interdicție clară de a participa la competiții sportive. Decizia a fost pronunțată în data de 27 martie 2026 de Judecătoria Satu Mare.
Potrivit informațiilor PresaSM, incidentul a avut loc în 28 septembrie 2024, în jurul orei 17:40, pe stadionul din municipiu, unde se disputa un meci de fotbal între o echipă locală și formația din Sighetu Marmației. Bărbatul a fost identificat de jandarmi în interiorul arenei sportive, deși avea interdicție de a participa la astfel de evenimente în perioada 10 august 2024 – 11 februarie 2025. Măsura fusese dispusă anterior, ca sancțiune contravențională.
În fața anchetatorilor și ulterior în instanță, inculpatul a recunoscut fapta. Acesta a susținut că a contestat în instanță procesul-verbal prin care i-a fost aplicată interdicția și a crezut că, până la soluționarea plângerii, sancțiunea nu produce efecte. Judecătorii au respins însă această apărare, arătând că legea este clară: simpla formulare a unei plângeri contravenționale nu suspendă executarea sancțiunii. Pentru suspendare era necesară o cerere separată, care nu a fost formulată.
La termenul din februarie 2026, inculpatul a ales procedura simplificată, recunoscând integral fapta. Astfel, instanța a judecat cauza pe baza probelor din dosarul de urmărire penală, fără administrarea altor probe. Magistrații au reținut că bărbatul a acționat cu intenție indirectă, întrucât știa despre interdicție, dar a acceptat posibilitatea încălcării acesteia.
Instanța a stabilit că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat, motiv pentru care a dispus condamnarea acestuia. Bărbatul a primit amendă penală de 2.000 de lei (echivalentul a 100 de zile-amendă, câte 20 lei/zi), obligația de a plăti 1.000 de lei cheltuieli judiciare. Judecătorii au ținut cont de faptul că inculpatul a recunoscut fapta și a avut o atitudine sinceră, dar au apreciat că simplul avertisment nu ar fi fost suficient.
Instanța i-a atras atenția că are la dispoziție 3 luni pentru a achita amenda, după rămânerea definitivă a hotărârii. În caz contrar, dacă nu plătește cu rea-credință, zilele-amendă neexecutate pot fi transformate în zile de închisoare.