Meniu

Caută pe PresaSM

0

Sătmăreancă (18 ani) amenințată și bătută în județul Satu Mare. Polițiștii au salvat-o

Unii bărbați au impresia că dacă își amenință și bat iubitele, acestea vor manifesta afecțiune față de ei. Cum vremurile s-au schimbat, iar legislația a început să fie de partea victimelor, acești agr...

Sătmăreancă (18 ani) amenințată și bătută în județul Satu Mare. Polițiștii au salvat-o

Unii bărbați au impresia că dacă își amenință și bat iubitele, acestea vor manifesta afecțiune față de ei. Cum vremurile s-au schimbat, iar legislația a început să fie de partea victimelor, acești agresori își primesc și ”recompensa”: ordinul de protecție, care le interzice să se mai apropie de victimă/victime.

Mai exact, miercuri, 14 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 18 de ani, despre faptul că în ultimele două zile ar fi fost amenințată și agresată fizic de către fostul concubin, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul i-ar fi adresat diverse amenințări, aplicându-i totodată mai multe lovituri în zona spatelui și a feței.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 30 de ani, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 200 de metri față de femeie, de domiciliu, precum și față de locul de muncă al acesteia.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințarea.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ

Citește și

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 16 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 23 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite