Sătmărenii așteaptă asta de 20 de ani! Cum rezolvă primarul Kereskenyi problema ciorilor din Grădina Romei
Primăria Municipiului Satu Mare aduce le cunoștința cetățenilor faptul că, vineri, 19 ianuarie, între orele 16.00-20.00 vor fi executate acțiuni de combatere și vânătoare a ciorilor care au cuiburi în...
Primăria Municipiului Satu Mare aduce le cunoștința cetățenilor faptul că, vineri, 19 ianuarie, între orele 16.00-20.00 vor fi executate acțiuni de combatere și vânătoare a ciorilor care au cuiburi în Grădina Romei. Acțiunile vor fi executate de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Satu Mare.
Măsura este justificată de rațiuni privind interesul sănătăţii și al securității publice și are ca principal obiectiv crearea unui mediu ambiental propice petrecerii timpului liber într-un mod plăcut, în spațiul oferit de Grădina Romei.
Actiunea de combaterea a ciorilor este reglementată de Legea nr. 184/24.07.2017, art. 34 și de Legea nr. 407/9.11.2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.
De asemenea, menționăm că acțiunea se desfășoară și cu respectarea H.C.L Nr. 292 din 23.11.2017, privind încheierea unui contract de prestări servicii pentru recoltarea din intravilanul municipiului Satu Mare a unor exemplare din fauna sălbatică.
Rugăm cetățenii municipiului Satu Mare să evite zona în perioada mai sus menționată și să nu intre în panică la auzul focurilor de armă.
SURSA: Primăria Satu Mare
Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate