Meniu

Caută pe PresaSM

0

SATU MARE. A mers să se jure că nu mai bea, dar a furat din casa preotului

Judecătoria Satu Mare a pronunțat, la 2 aprilie 2026, o sentință de condamnare într-un dosar de furt calificat care a vizat sustragerea unui laptop și a unei sticle cu băuturi alcoolice din casa paroh...

SATU MARE. A mers să se jure că nu mai bea, dar a furat din casa preotului

Judecătoria Satu Mare a pronunțat, la 2 aprilie 2026, o sentință de condamnare într-un dosar de furt calificat care a vizat sustragerea unui laptop și a unei sticle cu băuturi alcoolice din casa parohială a Parohiei Reformate. Instanța a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare cu executare în regim de detenție.

Potrivit informațiilor PresaSM, totul a început după ce bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, se deplasa împreună cu un alt bărbat. Ajunși în dreptul casei parohiale aparținând Parohiei Reformate, inculpatul i-ar fi spus însoțitorului său că intră pentru a depune un jurământ „împotriva băuturii”. A pătruns apoi fără drept în imobil, de unde a luat un laptop și o sticlă de băutură alcoolică, bunuri aparținând parohiei, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 1.200 de lei.

După comiterea furtului, cei doi au plecat spre gara din localitate, iar ulterior s-au deplasat cu trenul în municipiul Satu Mare. Acolo, inculpatul a vândut laptopul unei persoane necunoscute pentru suma de 150 de lei. Bunurile nu au mai fost recuperate, iar prejudiciul a rămas nereparat până la momentul soluționării cauzei.

Din analiza camerelor de supraveghere s-a observat că la scurt timp după momentul reținut al furtului, două persoane se deplasau dinspre casa parohială, una dintre ele având asupra sa o sticlă și un laptop de culoare neagră, pe care îl ascundea sub hanorac. Ulterior, persoanele au fost identificate, iar instanța a reținut că inculpatul era cel care transporta bunurile sustrase.

Judecata s-a desfășurat potrivit procedurii simplificate, după ce inculpatul a recunoscut în totalitate fapta și a solicitat ca procesul să se desfășoare numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Instanța a admis această cerere, ceea ce a atras reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Chiar și în aceste condiții, judecătorul a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu executare, având în vedere atât modalitatea concretă de comitere a faptei, cât și antecedentele penale ale inculpatului. Din cazierul judiciar a rezultat că inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie. 

-------------------

FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ 

 

Citește și

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare!
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare!

acum 10 minute
Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare
Actualitate

Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare

acum 2 ore
Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota
Actualitate

Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota

acum 15 ore
Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit
Actualitate

Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit

acum 17 ore
FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean
Actualitate

FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat
Actualitate

FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat

acum 20 ore
Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate

Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul

acum 20 ore
O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!
Actualitate

O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!

acum 21 ore
Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția
Actualitate

Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția

acum 23 ore
Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate

Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb

acum 23 ore
Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască
Actualitate

Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască

10 aprilie 2026
LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard
Actualitate

LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard

10 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite