Potrivit datelor de pe luna august, Satu Mare este în topul județelor cu cele mai mici pensii medii din țară. Doar cei din Botoșani, Vrancea, Giurgiu, Vaslui și Suceava înregistrează pensii mai medii mai mici decât județul nostru. La polul opus se află Capitala, dar și județul Hunedoara.
Satu Mare este în topul județelor cu cele mai mici pensii medii din țară, cel puțin asta arată datele pentru luna august. Topul este condus de cei din Botoșani, unde pensia medie este de 2.228 lei. Puțin mai mari sunt pensiile medii din Vrancea, Giurgiu, Vaslui și Suceava.
Potrivit datelor oficiale, în luna august, pensia medie la nivelul județului Satu Mare a fost de 2.363 de lei, o valoare care ne plasează pe locul șase în topul județelor cu cele mai mici pensii medii.
Dacă ne uităm la pensionarii din județele aflate în regiunea de nord-vest, ne putem compara doar cu Bistrița-Năsăud, județ aflat imediat după Satu Mare în clasament, unde pensia medie este de 2.368.
Județele învecinate au pensii mai mari. Maramureșul, de exemplu, este pe locul 13 în topul pensiilor medii mici, cu o valoare de puțin peste 2.500. Iar Bihorul stă și mai bine. Acolo pensia medie ajunge la 2.648. Sălajul se poate lăuda cu pensii medii puțin mai mari decât Bihorul, care ajung la 2.654.
În ”capitala” regiunii de nord-vest, Cluj, pensia medie ajunge la 2.886 lei, potrivit datelor oficiale valabile pentru luna august.
La nivel național, cele mai mari pensii sunt în București și Hunedoara. În Sectorul 1, pensia medie depășește cu puțin 4.090 de lei, în timp ce în Hunedoara, pensia medie este de puțin peste 3.500 lei. În topul județelor cu pensii medii mari sunt și Brașov, Gorj și Galați.
Câte pensii sociale sunt la Satu Mare și câte de agricultor
În luna august, Satu Mare înregistra un număr de 72.701 de pensionari, iar valoarea totală a pensiilor aflate în plată se ridică la 171.827.886 lei.
Peste două milioane de lei, arată datele, se duc către 2.013 pensionari care sunt beneficiari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor. Pentru ei, pensia medie abia dacă trece de 1.000 de lei.
Pe lângă foștii agricultori, Satu Mare mai are în plată și pensii sociale pentru 18.003 pensionari.
Potrivit Casei de Pensii, valoarea medie în cazul pensiilor sociale suportată de bugetul de stat este de 546 de lei.