Scandal monstru, cu bâte și pistoale, la un club din centrul municipiului Satu Mare
Scandal monstru la un club situat pe strada Iuliu Maniu din centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această noapte, în jurul orei 04.00. Martorii au declarat pentru PresaSM că două grup...
Scandal monstru la un club situat pe strada Iuliu Maniu din centrul municipiului Satu Mare. Totul s-a întâmplat în această noapte, în jurul orei 04.00. Martorii au declarat pentru PresaSM că două grupuri de persoane s-au luat la bătaie în incinta clubului. Este vorba despre două persoane din zona Oașului, care ar fi avut ceva de împărțit cu angajații unei firme de pază, aflați în timpul liber.
Angajații firmei de pază care asigură liniștea în club i-au scos din incinta spațiului pe cei din Oaș. Cei doi ar fi revenit la bordul unei mașini de teren cu o altă persoană, înarmați se pare cu bâte și un pistol de tip airsoft, spun surse judiciare.
Martorii susțin că pistolul ar fi fost în mașină, nu ar fi fost scos de către scandalagii. Doar jandarmii l-ar fi găsit în mașină urma percheziției efectuate.
Din cauza șocului, unei tinere i s-a făcut rău, iar alte persoane au intrat în panică. Reprezentanții firmei de pază au sunat la 112 în primă fază, dar nu a venit la fața locului vreun echipaj de Poliție. Într-un final, după circa 30 de minute de la primul apel, șeful firmei de pază a sunat la 112 pentru a doua oară, după ce ar fi fost agresat la rândul său, precizând că situația este foarte gravă. La fața locului a ajuns, în circa două minute, un echipaj format din doi polițiști.
”Și pe mine au sărit, mi-au rupt tricoul. Unei fete i s-a făcut rău din cauza șocului. Atunci am sunat pentru a doua oară la Poliție și au venit doi polițiști. I-am întrebat pe polițiști dacă au nevoie de sprijin, iar ei au spus că da, când au aflat că sunt trei persoane recalcitrante”, a spus șeful unei firme de pază.
Între timp, cele trei persoane din zona Oașului au fugit. Polițiștii, ajutați de angajații firmei de pază, au pornit în urmărirea celor trei scandalagii. De asemenea, reprezentanții unei alte firme de pază, colegi ai celorlalți angajați aflați în timpul liber (implicați în eveniment), au reușit să îi prindă pe doi dintre scandalagii, imobilizându-i.
A treia persoană s-a baricadat după barul unui alt club din centrul municipiului Satu Mare, situat în Piața Libertății. Un angajat al unei firme de pază a intrat în incinta barului, l-a scos afară pe cel urmărit, iar acolo ar fi fost agresat în circumstanțe neelucidate, victima ajungând la Unitatea de Primire Urgențe în stare destul de gravă.
”Am intrat după cel care s-a baricadat după bar, l-am scos afară, ulterior nu știu ce s-a întâmplat, că ne-am trezit cu acea persoană pe jos”, a mai spus reprezentantul firmei de pază.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că în cauză s-a deschis un dosar penal pentru tulburarea liniștii publice.
Citește și
Actualitate
FOTO. Ștrandul termal Tășnad- alegerea perfectă pentru o vacanță în nord-vestul României
Actualitate
FOTO. Accident în lanț în zona Soarelui. Pompierii, Poliția și Ambulanța la fața locului
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident pe DN19, în județul Satu Mare. Biciclistă rănită astăzi, preluată de Ambulanță
Actualitate
FOTO/VIDEO. O casă a luat foc pe B-dul Cloșca. Mobilizare de forțe a pompierilor
Actualitate
SATU MARE. Un recidivist a spart de trei ori aceeași casă aflată în construcție, în doar șase zile
Actualitate
FOTO. Operațiune de amploare la frontiera cu Ungaria. Polițiști români și maghiari au verificat sute de persoane
Actualitate
Cod ROȘU de caniculă în județul Satu Mare. Cum trebuie să vă protejați
Actualitate
FOTO. Alertă într-un bloc din județul Satu Mare. A luat foc sistemul de protecție a gazelor
Actualitate
Femeia de serviciu și-a făcut singură dreptate. A luat portofelul și și-a oprit 1.000 de lei: „Ăștia mi se cuvin, sunt pentru curățenie”
Actualitate