"Principalele măsuri aprobate azi prin Decizia nr. 3/2019 a CLCB vizează stabilirea restricţiilor de mişcare a animalelor în zonele afectate, recoltarea integrală a mistreţilor prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul de animale, transportarea acestora în condiţii de biosecuritate şi efectuarea analizelor pentru pesta porcină africană în vederea stabilirii destinaţiei carcaselor (distrugere sau consum)," a anunțat Prefectura Satu Mare.În acelaşi timp se vor efectua în fondurile de vânătoare patrulări zilnice pentru depistarea de porci mistreţi morţi sau bolnavi, mai spun autoritățile.
Ședință de urgență la Prefectură. Controale la sânge prin județul Satu Mare
Noi cazuri de pestă porcină au fost confirmate în județ. Planul de măsuri a fost reactualizat, iar în fondurile de vânătoare se patrulează zilnic, spune autoritățile sătmărene. Două cazuri noi de pes...
Noi cazuri de pestă porcină au fost confirmate în județ. Planul de măsuri a fost reactualizat, iar în fondurile de vânătoare se patrulează zilnic, spune autoritățile sătmărene.
Două cazuri noi de pestă porcină africană, unul la porc domestic într-o gospodărie în Cehal şi unul la mistreţ pe fondul de vânătoare Hurez, pe raza comunelor Bogdand şi Supur, au fost confirmate de autoritățile sătmărene. Astfel, s-a actualizat Planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană la mistreţi.
Citește și
Actualitate
FOTO. Sistemul antigrindină de la Satu Mare, dat exemplu la nivel național. Când ar putea fi dat în folosință
Actualitate
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele
Actualitate
FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria
Actualitate
Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică
Actualitate
A sărit gardul pentru un pachet de țigări, dar a ajuns să execute patru ani de închisoare
Actualitate
FOTO. Poliția Satu Mare explică: un șofer beat, cu cuțit asupra lui, a amenințat polițiștii. Trupele speciale l-au imobilizat
Actualitate
OAȘ. Accident în lanț, trei mașini distruse. Șoferul avea o alcoolemie uriașă
Actualitate
FOTO. Șofer beat, încătușat ASTĂZI după o urmărire ca în filme pe străzile din Satu Mare. Polițiștii au scos armele după ce bărbatul ar fi scos un cuțit
Actualitate
FOTOGALERIE. Începe StreetMusic Festival, cel mai colorat eveniment al orașului Satu Mare
Actualitate