Senatorul sătmărean INCULPAT de DNA votează ÎMPOTRIVA cererii DNA în cazul Gabriel Oprea?!
MEDIAFAX ar fi identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care ar fi votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabr...
MEDIAFAX ar fi identificat 24 de senatori provenind de la PSD, ALDE, PRU şi foşti UNPR care ar fi votat luni împotriva cererii DNA de urmărire penală a fostului ministru de interne şi vicepremier Gabriel Oprea.
Aceştia au introdus bila albă în urna neagră şi invers pentru a respinge ridicarea imunităţii colegului lor de Senat, Gabriel Oprea.
Printre senatorii care ar fi votat luni împotriva cererii DNA s-ar număra și senatorul independent Valer Marian. Adică, persoana care l-a atacat deschis pe fostul ministru Gabriel Oprea. În aceste condiții este cât se poate de greu de înțeles eventualul gest al acestuia.
De altfel, senatorul de Satu Mare are şi el probleme cu legea. În luna aprilie a acestui an, Valer Marian a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pentru complicitate la șantaj în formă agravată, alături de fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Mircea Govor, acuzat de săvârşirea a trei infracțiuni de șantaj în formă agravată, respectiv de administratorul societății Tehnic Asist SRL Botoşani, Mirel Vlas, acuzat la rândul său de complicitate la șantaj în formă agravată.
Senatorul Valer Marian și-a argumentat votul în fața jurnaliștilor de la Mediafax.
''Am votat <<împotrivă>> pentru că… două argumente: infracţiunea de ucidere din culpă în niciun caz nu intră în competenţa materială a DNA. În al doilea rând, actele premergătoare efectuate de către procurori mi s-au părut incomplete din moment ce nu au stabilit şi vinovăţia altor persoane suspecte de producerea acestui accident regretabil, respectiv a reprezentanţilor Primăriei Bucureşti şi a reprezentanţilor Romgaz'', a spus Marian.
Citește și
Actualitate
USR acuză: PSD face totul pentru ca România să piardă miliarde de euro din PNRR
Actualitate
Tot mai multe orașe reduc consumul de energie electrică. Satu Mare a luat deja măsuri. Cu ce soluții au venit ceilalți primari
Actualitate
FOTO. Trei mașini de Poliție au înconjurat un autobuz, în municipiul Satu Mare. Ambulanța, la fața locului
Actualitate
EXODUL restaurantelor de calitate din Satu Mare. De ce nu reușesc să supraviețuiască localurile cu adevărat speciale?
Actualitate
Seceta hidrologică se agravează. Debite istorice minime pe Someș. Cursuri mici de ape au secat
Actualitate
PROCURORII ACUZĂ: Un sătmărean și-ar fi abuzat ani la rând fiica! Astăzi a fost arestat!
Actualitate
FOTO. SULTAN EAT-DRINK, mai aproape ca niciodată de sătmăreni! După 14 ani în Micro 17, și-a deschis porțile în Shopping City Satu Mare
Actualitate
Festivalul Internațional de Șah Satu Mare 2026 începe luni. Ediția a XIII-a aduce la start peste 120 de participanți și șahiști din șase țări.
Actualitate
A provocat două accidente în Oaș și a încercat să fugă. Tânărul șofer, prins de polițiștii sătmăreni. Încălcări grave ale Codului Rutier
Actualitate