Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete a prezentat, într-o postare pe Facebook, imagini cu mâncarea oferită pacienţilor în Spitalul Judeţean de Urgenţǎ Satu Mare. Potrivit oficialului, imaginile au fost trimise prin mecanismul de feedback al ministerului, adică formularul pe care pacienții îl pot completa dacă vor să raporteze mâncarea primită în unitățile medicale din țară. Imaginile au devenit rapid virale. PresaSM a vorbit cu sătmăreni care au putut dovedi calitatea de pacient al Spitalului Județean Satu Mare, și în timp ce au recunoscut caserola cu micul dejun, spunând că pare similară cu cea primită și de ei, au precizat că mâncarea a fost în general bună și consideră că poate fi vorba doar despre un incident izolat.
ACTUALIZARE 13:10 Spitalul Județean Satu Mare a reacționat în urma imaginilor apărute în spațiul public. Unitatea medicală a pus la dispoziția presei imagini cu mâncarea servită pacienților. Atât conducerea unității medicale cât și DSP confirmă faptul că imaginile distribuite de ministrul Sănătății nu aparțin spitalului din Satu Mare.
PresaSM a vorbit cu sătmăreni care au putut confirma cu acte calitatea de foști pacienți ai unității medicale. Aceștia au confirmat faptul că imaginile transmise de Spitalul Județean Satu Mare sunt conforme realitatea din unitatea medicală. Mai mult, inclusiv internauții au precizat că ei au fost mulțumiți de mâncarea servită în unitatea medicală.

PresaSM a stat de vorbă cu sătmăreni care au fost internați și au putut dovedi cu acte calitatea de pacienți ai Spitalului Județean Satu Mare, în cursul acestui an. Vorbim de persoane internate pe secții diferite, supuși unor intervenții chirurgicale care nu au venit cu restricții alimentare speciale.
Potrivit acestora, din imaginile puse la dispoziție de către ministrul Sănătății, au recunoscut caserola de mic dejun ca fiind similară, chiar dacă nu identică, și au confirmat că și ei au primit produse similare, un parizer, gem, unt și brânză topită, dar și un iaurt și o pâine mică, au spus aceștia pentru PresaSM.
"Da, e cam ce primeam la mic-dejun. Mie personal nu mi-a plăcut firma , dar toate erau în termen, am primit și iaurt și o pâine mică, pe lângă caselora din imagine", a precizat o pacientă pentru PresaSM.
Au mai spus, de asemenea, că mâncarea a fost în canitate suficientă, iar produsele se aflau în termenul de garanție.
În ceea ce privește mâncarea servită la prânz, potrivit acestora, a fost mulțumitoare și nu prezenta modificări organoleptice.
"Nu recunosc imaginea cu felul doi. Mâncarea a fost bună, n-au fost probleme, nici la colegii de salon. Se cam mânca toată. Erau și feluri mai puțin apetisante, supele erau cam <<dietetice>>. Nu e mâncare de restaurant, e spital, dar a fost ok", a spus un pacient.
"O săptămână am stat internat, n-am primit mâncare stricată sau care să aibă miros dubios, niciun caz mucegăită. Caserola pare de mic dejun, cam așa arăta. Plus pâine. A fost ok, mirosul de cantină era deranjant, dar nu mâncarea", a spus un alt pacient care a fost internat pe secția de Ortopedie.
Internauții susțin că mâncarea de la spital e decentă
Mărturiile pacienților contactați de PresaSM sunt similare cu comentariile lăsate de sătmăreni pe rețelele de socializare. Mai multe persoane care au identificat secțiile la care au fost internate, au precizat că au fost mulțumite de alimentele primite pe durata internării. De asemenea, cei mai mulți s-au arătat încântați de faptul că mâncarea vine la caserole, o variantă mai igienică, spun cei care au prins și alte vremuri în spitalele de stat.
"Mama mea a fost internată la Cardiologie, și pot spune că mâncarea era bună!", a scris unul dintre internauți, iar sentimentul pare împărtășit și de alții.
"Anul trecut am fost internată de patru ori în spital și mâncarea a fost bună", a scris o altă sătmăreancă.
"Mâncarea a fost bună de fiecare dată și adusă caldă și igienic în fiecare zi. Și da, și micul dejun era ok chiar foarte multă nu ai putut manca atâta", a spus un alt internaut.
" A fost in regula mâncarea și curățenia", a spus un alt internaut.
"Mâncarea în Decembrie a fost foarte bună și multă, chiar adusă în caserole, forte igenic", a spun un alt pacient.
Mirosul, principala nemulțumire a pacienților
Nu toate opiniile au fost, în schimb, pozitive. Dintre pacienții contactați de PresaSM, unii au precizat că și-ar fi dorit alte mărci de produse, dar și faptul că, în ziua internării, nu au primit mâncare. O altă problemă raportată a fost cea a mirosului de cantină, care chiar i-a făcut să renunțe la a mai mânca din preparate, iar cei care nu au putut apela la familie pentru alimente, au preferat să comande mâncare de la o unitate de alimentație din apropiere.
Iar aceste nemulțumiri apar și în comentariile de pe rețelele de socializare. Mai multe persoane au raportat și ele că în prima zi de internare nu au primit mâncare, dar și faptul că au fost deranjate de mărcile de produse și mirosul specific unei cantine.
Mărturiile pacienților, dar și reacțiile din mediul online ale sătmărenilor par să sugereze inclusiv faptul că mâncarea, poate, nu ar fi de la Spitalul Județean Satu Mare.
Limitările mecanismului de feedback
Oricum, ele subliniază limitările formularului de feedback al pacientului și asta pentru că, deși trebuie să completeze date personale, formularul nu prevede identificarea printr-un act de identitate și nici obligativitatea de a demonstra cu un document faptul că persoana care face sesizarea a fost sau nu pacient al spitalului respectiv.
Asta lasă ușa deschisă pentru tentative de manipulare, mai ales acolo unde sunt lupte politice pentru conducerea unităților medicale. Toate astea vulnerabilizează fix pacientul, pentru că transformă un instrument legitim, ca forumularul de raportare a hranei, într-un instrument politic.