Meniu

Caută pe PresaSM

0

Spitalul Județean va primi aparatură performană pentru salvarea nou-născuților prematuri

Spitalul Județean Satu Mare va primi, alături de alte 44 de unități medicale din țară, o mână de ajutor din partea celor de la Salvați Copiii. Potrivit ONG-ului, prin programul Împreună din prima zi”,...

Spitalul Județean Satu Mare va primi, alături de alte 44 de unități medicale din țară, o mână de ajutor din partea celor de la Salvați Copiii. Potrivit ONG-ului, prin programul Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom, 1 milion de euro va merge pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă pentru un număr de 45 de spitale din România.

Spitalul Județean Satu Mare se află pe lista unităților medicale care vor primi apratură modernă pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri sau a celor cu patologii complexe. Un număr de 45 de spitale vor fi ajutate cu aparatură perfomantă, toate într-un efort de a scăzea mortalitatea infantilă.

Este vorba despre programul "Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom și implementat de cei de la Salvați Copiii.

"Astfel, prin programul Împreună din prima zi”, finanțat de Fundația OMV Petrom, medicii vor avea la dispoziție aparatură și echipamente medicale performante, vitale pentru salvarea și îngrijirea nou-născuților prematuri sau cu patologii complexe. Nevoile transmise de unitățile medicale sunt dintre cele mai diverse: de la ventilatoare neonatale de generație nouă, mese de reanimare la incubatoare și alte echipamente medicale performante", se arată într-un comunicat de presă transmis de cei de la Salvați Copiii.

Mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, însă o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii, precum și prin dotarea maternităților și secțiilor de  nou-născuți cu echipamente medicale performante.

În cadrul proiectului „Împreună din prima zi”  au fost evidențiate solicitările maternităților de grad 1 și grad 2, maternități care trebuie să fie dotate pentru a putea oferi asistență de urgență pentru nou-născuți.

De multe ori, medicii maternităților de grad 2 sunt nevoiți să acorde asistență pentru prematurii mici până la realizarea transferului la o maternitate de grad 3.

În aceste cazuri trebuie să ofere asistență medicală de urgență și trebuie să aibă la dispoziție echipamentele medicale performante pentru desfășurarea actului medical.

Potrivit datelor finale centralizate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2020, două județe, Satu Mare și Tulcea, depășesc rata de 10 la mie, în ceea ce privește copiii care au murit înainte de a împlini un an.

Practic, județul Satu Mare a înregistrat, potrivit INS, cea mai mare rată de mortalitate infantilă din țară, 11,1 la mia de copii născuți vii.

Citește și

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 40 minute
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 1 oră
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 2 ore
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 6 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 18 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 23 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 23 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite