Tânăr prins cu droguri în Micro 17. Le prepara direct pe stradă
La sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu în municipiul Satu Mare, în cartierul Micro 17, a observat o persoană de sex masculin care îşi confecţiona ţigări. La apari...
La sfârşitul săptămânii trecute, o patrulă de jandarmerie aflată în serviciu în municipiul Satu Mare, în cartierul Micro 17, a observat o persoană de sex masculin care îşi confecţiona ţigări. La apariţia oamenilor legii, tânărul s-a speriat, încercând să arunce bunurile pe care le aveau în mână.
În fapt, B.R. a încercat să-şi confecţioneze ţigarete, folosind vegetale uscate care erau ambalate în plicuri de mici dimensiuni.
Patrula a procedat la identificarea tânărului, iar ulterior a trecut la efectuarea controlului corporal, ocazie cu care au descoperit asupra acestuia două plicuri cu vegetale uscate şi mai multe foiţe pentru confecţionarea ţigaretelor.
Existând suspiciuni rezonabile cu privire la săvârşirea infracţiunii ”Deţinere de droguri de risc pentru consum”, jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate pe numele tinerilor. Actele de sesizare au fost înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.
Citește și
Actualitate
SATU MARE. Cu peste 2 la mie alcoolemie și după un accident, părea perfect lucid. Medicii au rămas surprinși!
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. Nu scăpăm nici de caniculă. Meteorologii au emis un Cod portocaliu
Actualitate
SATU MARE. A găsit un telefon pierdut și, timp de trei luni, și-a transferat bani din contul proprietarului
Actualitate
Pentru că nu ar fi fost plătit, meșterul s-a întors și a furat sculele proprietarului
Actualitate
FOTO. Cum s-a produs tragedia de la Odoreu. Copil înecat în Someș, la doar 8 ani
Actualitate
FOTO. Imaginile de la Festivalul Ecvestru din Medieșu Aurit au stârnit furia iubitorilor de animale. Proprietarii, acuzați că au ales să își umilească propriii cai
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident spectaculos în județul vecin. Tânăr, băut la volan, a rupt un stâlp cu mașina și a ajuns în gard
Actualitate
FOTO. Copil scos mort din Someș, în județul Satu Mare
Actualitate
Copil (8 ani) inecat în râul Someș, în județul Satu Mare
Actualitate