TOP 3 al amenzilor date de Poliția Locală:1. La H.G.1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice s-au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale, din care 153 cu avertisment şi 264 cu amendă în valoare totală de 81.055 lei. 2. La HCL 33/2011 privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar - gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare au fost aplicate 409 sancţiuni contraveţionale, din care 137 cu avertisment şi 272 cu amendă în valoare totală de 56.250 lei. 3. La Legea 61/ 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice s-au aplicat 215 sancţiuni contravenţionale, din care 11 cu avertisment şi 204 cu amendă, în valoare totală de 58.490 lei. De asemenea, s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 71 de persoane, şi aplicate 71 sancţiuni contravenţionale. În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 13 vehicule, fiind aplicate somaţii. Din constatările anterioare, 4 au fost ridicate de către proprietari, iar pentru 76 de vehicule sunt în derulare procedurile legale. În cursul lunii martie au fost constatate patru infracţiuni (consum de etnobotanice, furt), persoanele suspecte au fost predate Poliției Municipiului Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor.
TOPUL amenzilor date de Poliția Locală Satu Mare. Concurență serioasă pentru Poliția Rutieră
Poliția Locală Satu Mare nu se ocupă doar cu cei care aruncă deșeuri pe spațiul public sau distrug câte o bancă. Polițiștii locali au chiar o arie de intervenție foarte amplă. Iar pe primul loc se afl...
Poliția Locală Satu Mare nu se ocupă doar cu cei care aruncă deșeuri pe spațiul public sau distrug câte o bancă. Polițiștii locali au chiar o arie de intervenție foarte amplă. Iar pe primul loc se află acțiunile privind circulația pe drumurile publice, o concurență serioasă pentru Poliția Rutieră.
Citește și
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate
Grevă de avertisment la Spitalul Județean Satu Mare. Următorul pas, greva generală
Actualitate
Un nou concurs de șef, ratat la Poliția Satu Mare. Singurul candidat a fost respins. Cum se explică...
Actualitate
Vreme caldă, dar cu furtuni în weekend la Satu Mare. Prognoza meteo
Actualitate
Cod galben prelungit la Satu Mare. Când expiră avertizarea de caniculă
Actualitate
Restaurant din județ, amendat cu 10.000 de lei. Ce au găsit inspectorii la control
Actualitate
Amendă de mii de lei pentru un crescător de animale din Satu Mare. DSVSA a fost în control
Actualitate
Aparatul de cafea cu capsule nu e atât de simplu de întreținut pe cât crezi
Actualitate
Hoț din Satu Mare, dat de gol de trotineta personalizată. Banda adezivă nu tare l-a ajutat
Actualitate