sursa foto: portalsm.ro[/caption]
Din primele informații rezultă că motociclistul a fost suferit anumite leziuni fizice, dar care nu i-au pus viața în pericol. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale. De asemenea, atât mașina cât și motocileta au fost avariate destul de serios.
Ambele participante la trafic au fost testate cu etilotestul, rezultând că niciuna nu a consumat băuturi alcoolice.
Ce spune POLIȚIA: ”În data de 1 iunie, în jurul orei 15:10, la intersecţia străzilor Careiului cu str. Ravesburg din municipiul Satu Mare, o tânără, B.V. de 20 ani, din localitatea Lazuri, judetul Satu Mare, conducând un motociclu, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 38 ani, din localitatea Săcăşeni, judetul Satu Mare. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a tinerei motocicliste care a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii”.
Poate te interesează și Un motociclist a murit între Pișcolt și Petrești Accident GRAV în Satu Mare. Un motociclist a fost LOVIT în plin pe Drumul Careiului
Accident GRAV în Satu Mare. Un motociclist a fost LOVIT în plin pe Drumul Careiului. O tânără, în vârstă de 20 de ani, din Lazuri, aflată pe o motocicletă și-a văzut azi moartea cu ochii într-un accid...
Accident GRAV în Satu Mare. Un motociclist a fost LOVIT în plin pe Drumul Careiului.
O tânără, în vârstă de 20 de ani, din Lazuri, aflată pe o motocicletă și-a văzut azi moartea cu ochii într-un accident produs pe Drumul Careiului.
Potrivit unor surse judicare, tânăra aflată pe motocicletă a vrut să vireze la stânga de pe drumul principal - Drumul Careiului - pe o stradă secundară - strada Ravensburg, dar se pare că nu s-ar fi asigurat corespunzător. Din nefericire, motociclistul a fost lovit în plin de un autoturism care, spun surse judiciare, ar fi circulat corect. La volanul mașinii s-ar fi aflat tot o femeie, în vârstă de 38 de ani, in Săcășeni.
[caption id="attachment_4379" align="aligncenter" width="700"]
sursa foto: portalsm.ro[/caption]
Din primele informații rezultă că motociclistul a fost suferit anumite leziuni fizice, dar care nu i-au pus viața în pericol. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale. De asemenea, atât mașina cât și motocileta au fost avariate destul de serios.
Ambele participante la trafic au fost testate cu etilotestul, rezultând că niciuna nu a consumat băuturi alcoolice.
Ce spune POLIȚIA: ”În data de 1 iunie, în jurul orei 15:10, la intersecţia străzilor Careiului cu str. Ravesburg din municipiul Satu Mare, o tânără, B.V. de 20 ani, din localitatea Lazuri, judetul Satu Mare, conducând un motociclu, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 38 ani, din localitatea Săcăşeni, judetul Satu Mare. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a tinerei motocicliste care a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Ambele participante la trafic au fost testate cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii”.
Poate te interesează și Un motociclist a murit între Pișcolt și Petrești

Poate te interesează și Un motociclist a murit între Pișcolt și Petrești Citește și
Actualitate
FOTO. ANCHETĂ URIAȘĂ la Satu Mare. Fermă clandestină de criptomonede, sute de echipamente de minare au fost descoperite
Actualitate
Bani pentru șapte biserici din Satu Mare. A fost semnat contractul. Cine primește fonduri de la bugetul de stat
Actualitate
Noi avertizări de Cod galben pentru Satu Mare. Urmează zile fierbinți. Căldura sufocantă pune stăpânire pe județ
Actualitate
Scandal penal cu muzică dată tare, între vecini, în județul Satu Mare. S-a lăsat cu pumni
Actualitate
Caz delicat la Carei. O minoră a cerut ordin de protecție împotriva tatălui și a mamei
Actualitate
FOTO. Incendiu la un transformator electric. Crește consumul de curent, apar problemele la rețea
Actualitate
FOTO/VIDEO. Cine este tânărul mort lângă clubul Famous din Satu Mare. Agresorul, un tânăr de doar 21 de ani
Actualitate
Cod galben de furtună la Satu Mare. Lista localităților aflate sub avertizare
Actualitate
Tânăr sătmărean, arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte. Va sta următoarele 30 de zile după gratii
Actualitate