Viața grea a pompierilor din Satu Mare! Cu deficit major de tehnică, compensează prin dăruire
Dacă îi numim eroi pe pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență chiar nu exagerăm cu nimic. În favoarea acestei afirmații stau datele concrete. Cu toate că număr solicit...
Dacă îi numim eroi pe pompierii din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență chiar nu exagerăm cu nimic. În favoarea acestei afirmații stau datele concrete. Cu toate că număr solicitărilor a crescut în mod alarmant, tehnica de intervenție este cu mult sub nivelul optim.
Reporterii PresaSM au aflat că cei de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare se confruntă cu o lipsă alarmantă de tehnică de intervenție. Gradul de dotare cu tehnică a unității este de doar 44% din totalul prevăzut în tabela de înzestrare. La finalul anului 2019, în ISU Satu Mare există 87 de mijloace de intervenție terestră și șapte mijloace de intervenție navală, respectiv o barcă pneumatică.
Și toate acestea în condițiile unei crize de personal. În ce privește schema de încadrare la ofițeri, aceasta este acoperită doar în proporție de 78%. Situația este ceva mai bună la subofițeri, unde schema de personal este acoperită în proporție de 90%.
Pe lângă lipsa de tehnică și de personal, se mai adaugă și creșterea numărului de intervenții în fiecare an. Concret, din 2010 până în prezent, numărul intervențiilor a crescut cu 7% în fiecare an! Media zilnică a solicitărilor este în prezent de 26 de cazuri pe zi.
În concluzie, este clar că deficitul este compensat prin dăruirea forțelor de intervenție!
Citește și
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate
DRAMĂ. Bărbat găsit mort, astăzi, într-un apartament din Satu Mare. Pompierii au spart ușa
Actualitate
FOTO. Duster rămas fără puntea spate după un impact violent. Accident cu implicarea unei mașini din Satu Mare
Actualitate
Satu Mare, sub avertizare de caniculă și furtuni. Se anunță vijelii, dar și temperaturi ridicate. Avertizarea ANM
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bilanțul inconștienților! Zeci de incendii și hectare făcute scrum în județul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Noapte neobișnuită în Satu Mare. O turmă de sute de oi a blocat Podul Decebal. Gest de apreciat al ciobanului
Actualitate
O covrigărie și o cantină din Satu Mare, amendate. Ce s-a găsit în urma controalelor DSVSA
Actualitate