Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Amendă pentru soțul și soția care au tăiat copaci în Micro 16. Ce scuză au găsit

Poliția Locală i-a identificat pe sătmărenii care au tăiat ilegal copaci pe strada Astronauților din Cartierul Micro 16, pentru simplul motiv că le murdărea mașina. Autorii, soț și soție, au fost iden...

VIDEO. Amendă pentru soțul și soția care au tăiat copaci în Micro 16. Ce scuză au găsit

Poliția Locală i-a identificat pe sătmărenii care au tăiat ilegal copaci pe strada Astronauților din Cartierul Micro 16, pentru simplul motiv că le murdărea mașina. Autorii, soț și soție, au fost identificați rapid de către Poliția Locală. Dacă bărbatul a fost sancționat cu 500 de lei, soția acestuia a scăpat doar cu un avertisment. Scuza bărbatului a fost pe cât de simplă, pe atât de greu de crezut: nu ar fi știut că are nevoie de autorizație pentru a efectua tăieri. În realitate, are nevoie de autorizație nu doar pentru tăieri, ci chiar și pentru plantări.
”Arborii respectivi erau un pericol public, fiindcă erau uscați”, le-a spus sătmăreanul polițiștilor locali. 
Reamintim faptul că niște proprietari de mașini din Cartierul Micro 16 din municipiul Satu Mare s-au pus pe tăiat copaci pe motivul că li s-ar murdări mașinile! Din câte se pare, aceștia au locuri de parcare închiriate de la Primărie, iar în apropiere se aflau mai mulți copaci. Un vecin spune că doi dintre proprietarii de autoturisme au scos drujba și au tăiat arborii. Acesta susține că cei doi nu ar avea autorizația necesară de la organele abilitate.
”Se taie în cartier Micro 16 Satu Mare pomi fără autorizație cu drujba, alo organele abilitate de ce nu iau măsuri de verificare. Domnii cu mașinile personale (...) au fost cei care au tăiat ilegal cei doi pomi, iar la întrebarea vecinilor s-au revoltat și au dispărut. Invocând că li se murdăresc mașinile de la frunze”, spune un martor.
[video_youtube id=""] Mulțumim autorităților locale care au intervenit, dând un semnal clar pentru cei care în viitor se vor gândi să repete astfel de gesturi.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite