În această seară au fost făcute primele probe la fântâna arteziană din fața clădirii Consiliului Județean. Fântâna a fost modernizată în cadrul proiectului care vizează reabilitarea întregii zone centrale a municipiului.
Astăzi au avut loc primele probe la noua fântână arteziană din Centrul Nou al municipiului Satu Mare. A fost verificat fluxul de apă, dar și sistemul de iluminare.
Lucrările au continuat în ritm alert în ultimele săptămâni, iar în zona centrală au fost amplasate inclusiv plantele decorative.
Centrul Nou al municipiului Satu Mare se află într-un proiect de reabilitare finanțat cu fonduri europene. Centrul Nou și Aleea Corneliu Coposu sunt modernizate printr-o investiție de 13,15 milioane lei, iar 27,096 milioane de lei sunt investiți în construcția pasarelei pietonale peste râul Someş.