”Cei doi bărbați nu au fost puși sub învinuire, deci aceștia sunt liberi. Deținem informația că suspecții l-ar fi alertat pe soțul uneia dintre victime cu privire la faptul că aceasta nu mai deschide ușa”, a spus procurorul Marius Iancu, pentru PresaSM.Urmează ca polițiștii de investigații criminale și criminaliștii să strângă probele necesare care să permită identificarea și punerea sub acuzare a autorului sau autorilor acestei duble crime. Ieri, o dublă crimă a fost descoperită în localitatea în Bârsău de Sus. O femeie de 54 de ani și alta de 63 au fost găsite decedate în casa care aparținea victimei de 54 de ani. Vecinii au declarat pentru PresaSM că cele două femei au fost găsite una peste alta, acoperite cu o pătură. Rudele familiei au precizat că au încercat în repetate rânduri să intre în casă, dar ușile au fost încuiate.
VIDEO. Lovitură de teatru! Suspecții în cazul dublei crime de la Bârsău sunt liberi
În mod oficial, nicio persoană nu a fost pusă sub urmărire în cazul dublei crime din Bârsău. Informația a fost confirmată pentru PresaSM de procurorul Marius Iancu. Ieri, doi suspecți au fost opriți d...
În mod oficial, nicio persoană nu a fost pusă sub urmărire în cazul dublei crime din Bârsău. Informația a fost confirmată pentru PresaSM de procurorul Marius Iancu. Ieri, doi suspecți au fost opriți de polițiști și duși la audieri. S-a făcut inclusiv o reconstituire la locul în care a avut loc dubla crimă.
Lovitură de teatru în cazul dublei crime de la Bârsău. Cei doi vânzători ambulanți nu au fost puși oficial sub urmărire. Marius Iancu - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare - a precizat pentru PresaSM că cei doi suspecți de etnie rromă sunt liberi să plece când vor. Și asta pentru că aceștia nu au fost puși sub învinuire!
Citește și
Actualitate
Atenție, șoferi sătmăreni, dacă aveți drumuri în Ungaria! Vor fi restricții la urcarea pe autostrada M3
Actualitate
Peter Magyar, mesaj ferm privind relația UDMR cu politica din Ungaria. Ce îi transmite lui Kelemen Hunor
Actualitate
Sătmăreanul a ajuns de acasă direct în penitenciar. Va petrece următorii ani după gratii
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O sătmăreancă a ajuns la spital
Actualitate
Tășnad, locul doi pe țară la fonduri UE pentru orașe. Ce noi proiecte anunță primarul
Actualitate
FOTO. Se caută eroul care a salvat o femeie din mașina răsturnată în Satu Mare
Actualitate
FOTO. Pregătirile pentru Sâmbra Oilor, în linie dreaptă. S-au făcut verificări în teren
Actualitate
FOTO. Sătmărean rănit într-un accident rutier. Impact puternic între două TIR-uri. A rămas blocat în cabină
Actualitate
Sătmărean condamnat pentru ucidere din culpă, a făcut din nou accident, beat la volan
Actualitate
Un sătmărean beat s-a urcat la volan, cu tot cu soție și copilul de 4 ani
Actualitate
Monstrul din Ardud. Un tată și-a agresat fiica, după ce și-a alungat concubina de acasă
Actualitate