Momente de panică în această seară, în municipiul Satu Mare. Un autobuz hibrid de transport public a fost oprit de urgență pe Podul Decebal, la coborârea spre intersecția Burdea, după ce din partea din spate a vehiculului a început să iasă un volum însemnat de fum.
Incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 20:50. Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, șoferul a observat apariția fumului și a oprit imediat autobuzul. Din imaginile surprinse la fața locului se observă că fumul provine din zona din spate a autobuzului, acolo unde sunt amplasate, în funcție de model, componentele sistemului electric și ale instalației de climatizare. Până la acest moment nu este clar dacă a existat un incendiu propriu-zis sau doar o avarie tehnică însoțită de degajări masive de fum.
Din fericire, potrivit informațiilor de până acum, nicio persoană nu a fost rănită. Cauza exactă a incidentului urmează să fie stabilită după verificările efectuate de specialiștii operatorului de transport.

ACTUALIZARE, ora 21.10: Din primele informații obținute de PresaSM, incidentul nu ar fi fost provocat de un incendiu la bateria autobuzului electric, ci de o defecțiune tehnică la sistemul de supraalimentare (turbo). Avaria ar fi dus la pătrunderea uleiului în sistemul de evacuare, ceea ce a generat degajările masive de fum observate de participanții la trafic. Din fericire, șoferul a evacuat rapid pasagerii, iar nicio persoană nu a fost rănită. Autobuzul urmează să fie supus unei verificări tehnice pentru stabilirea exactă a cauzelor defecțiunii.
ACTUALIZARE, ora 21.35: Conform datelor PresaSM, autobuzul circula fără pasageri. Acesta se defectase în prima parte a zilei, a fost ținut în stație, iar la deplasarea către sediul operatorului public de transport local, acesta a început să scoată fum.