Un tânăr de 19 ani, din comuna Moftin, a fost sancționat de polițiști după ce a fost surprins efectuând drift-uri cu un autoturism marca Mercedes în parcarea hypermarket-ului Auchan din municipiul Satu Mare. Incidentul ar fi avut loc în data de 17 octombrie, iar întreaga scenă a fost filmată de o persoană aflată în zonă, imaginile fiind ulterior postate pe o rețea de socializare.
În urma apariției clipului în mediul online, polițiștii s-au autosesizat și au efectuat verificări pentru identificarea conducătorului auto. Acesta a fost depistat în cursul zilei de 21 octombrie, fiind sancționat contravențional pentru efectuarea de manevre periculoase pe drumurile publice.
Potrivit art. 118 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție „efectuarea de către conducătorul de vehicul pe drumurile publice a unor manevre de accelerare bruscă a motorului, de întoarcere sau de derapaj controlat, prin care se produce zgomot, ridicare de praf ori disconfort celorlalți participanți la trafic”.
Pentru această abatere, tânărul a fost amendat și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. 195/2002.
Polițiștii îi avertizează pe conducătorii auto că asemenea comportamente pot avea consecințe grave și îi pot lăsa fără permis, chiar dacă faptele sunt comise în parcări sau zone aparent sigure, dar care fac parte din categoria drumurilor publice.
Ce spune POLIȚIA: ”La data de 21 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiul Satu Mare au identificat conducătorul auto, că fiind un tânăr, de 19 ani, din localitatea Moftin, care la data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, ar fi efectuat un derapaj controlat în parcarea unui magazin din municipiul Satu Mare. Tânărului i‐a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru 30 de zile. De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 805 lei.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește conducătorilor auto că adoptarea unui comportament agresiv în trafic nu doar că pune în pericol siguranța rutieră, dar atrage și sancțiuni severe, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Pentru sesizări privind comportamentul agresiv în trafic, conducătorii auto și pietonii pot apela numărul unic de urgență 112 sau pot transmite imagini și informații relevante autorităților competente, prin intermediul Secțiunii eSAR din platforma hub.mai.gov.ro (aplicație care permite cetățenilor să transmită în mod direct și rapid sesizări legate de abaterile rutiere observate)”.