Sătmăreanul în vârstă de 18 ani acuzat de viol asupra unui minor va fi sub control judiciar pentru cel puțin 60 de zile, spun polițiștii sătmăreni. Totul s-a întâmplat la acest final de săptămână, în vestiarul aquapark-ului din municipiul Satu Mare.
La data de 25 august a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că două persoane ar întreține relații sexuale, în vestiarul unui aquapark situat în municipiu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani și o minoră de 14 ani.
La data de 26 august a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, față de acesta fiind dispusă în aceeași zi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
[video_youtube id=""]
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.