Un grav accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, dintre care una în stare gravă, a avut loc marți seara, în jurul orei 21:00 în județul Satu Mare, pe raza localității Cărășeu. Din primele informații, este vorba despre un accident rutier urmat de un incendiu. Șoferul unei mașini ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu automobilul într-un copac. În urma coliziunii, mașina s-a aprins. Unul dintre ocupanții autoturismului era inconștient la sosirea echipajelor de salvare.
Un grav accident de circulație a avut loc marți seara, în jurul orei 21:00, pe un drum comunal din localitatea sătmăreană Cărășeu, lângă Unilemn, precizează cei de la ISU Satu Mare. Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism, în condiții încă nestabilite, a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un copac aflat pe marginea carosabilului. În urma impactului, mașina s-a aprins.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Satu Mare cu o autospecială cu 5 subofițeri, EPA SM și TIM. La locul intervenției sunt și pompierii voluntari din Culciu.
Norocul a făcut ca prin zonă să treacă un echipaj de poliție, iar împreună cu alți localnici, oamenii legii au reușit să-i scoată afară pe cei doi ocupanți ai autoturismului, șofer și pasager, înainte ca întreaga mașina să fie cuprinsă de flăcări. Intervenția rapidă a pompierilor a fost crucială pentru cele două victime, având în vedere că incendiul izbucnit a blocat practic ruta de intervenție pentru echipajul medical.
Surse au precizat pentru PresaSM că polițiștii i-au găsit lângă mașină în urma impactului, i-au luat în brate și i-au dus de lângă autoturismul aflat în flăcări, existând riscul ca acesta să explodeze.
[video_youtube id=""]
Potrivit celor de la ISU Satu Mare, doi bărbați în vârstă de circa 30 de ani au fost transportați, în stare conștientă, la Spitalul Județean Satu Mare.
Incendiul a fost lichidat înainte ca el să ajungă să se propage la materialul lemnos și la hala de prelucrare materiale lemnoase, aflată în imediata apropiere.