Accident grav în Vama. Tânăr, în stare critică, abandonat în șanț
Polițiștii Secției Rurale Negrești Oaș au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Viilor din comuna Vama, un tânăr ar fi derapat cu mopedul, intrând în șanț. Totul s-a întâmplat vineri,...
Polițiștii Secției Rurale Negrești Oaș au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Viilor din comuna Vama, un tânăr ar fi derapat cu mopedul, intrând în șanț. Totul s-a întâmplat vineri, la orele 03.00.
La fața locului a fost identificat un tânăr de 20 de ani, în vădită stare de ebrietate, care prezenta leziuni ce au necesitat transportarea acestuia la spital.
Demarând verificările pentru a stabili întregul context de producere al evenimentului, polițiștii au stabilit că în noaptea de 18.08.2017, în jurul orei 02:00, victima, circulând cu un moped, a fost tamponată de un alt moped, condus tot de un tânăr, fiind proiectată pe carosabil unde a rămas în stare de inconștiență, iar cel cu care a intrat în coliziune a părăsit locul evenimentului.
Verificările ulterioare au condus la identificarea celui de-al doilea tânăr implicat, ca fiind în vârstă de 20 de ani, din Vama, în sarcina căruia s-a reținut, pe lângă vătămarea corporală, și infracțiunea de lăsarea fără ajutor a unui persoane aflate în dificultate, faptă prevăzută de art. 203 CP.
Citește și
Actualitate
„Te tai în bucăți!” Amenințări teribile într-o familie din Satu Mare. Soțul, evacuat și monitorizat electronic
Actualitate
FOTO. CARNAGIU. Trei oameni au murit după ce o autoutilitară a lovit un TIR oprit
Actualitate
O mare fabrică de lângă limita cu județul Satu Mare își închide porțile. Aproximativ 450 de locuri de muncă dispar
Actualitate
Tineri și ...”antreprenori”. Pasiunea pentru mașinuțe bușitoare i-ar putea duce la pușcărie
Actualitate
Accident de muncă în județul Satu Mare. Un tânăr de 21 de ani a căzut de pe o grindă metalică
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Centrul Sătmarului se transformă într-un uriaș teren de sport! Vă puteți înscrie
Actualitate
Caz neobișnuit în Satu Mare: un judecător anulează decizia Poliției/Parchetului
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate