Meniu

Caută pe PresaSM

0

Adolescent (15) nevinovat, agresat pe Podul Decebal. Făcut KO de agresor

Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a crezut că legea pumnului poate fi aplicată fără niciun fel de consecințe penale. S-a înșelat, iar săptămâna aceasta i-a venit și nota de plată, fiind condamnat de cătr...

Adolescent (15) nevinovat, agresat pe Podul Decebal. Făcut KO de agresor

Un tânăr, în vârstă de 17 ani, a crezut că legea pumnului poate fi aplicată fără niciun fel de consecințe penale. S-a înșelat, iar săptămâna aceasta i-a venit și nota de plată, fiind condamnat de către magistrații Judecătoriei Satu Mare la ”măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 3 luni”, conform informațiilor PresaSM.

Victima, un tânăr în vârstă de 15 ani, le-a spus oamnilor legii că s-a deplasat spre internatul liceului care își are sediul pe Bulevardul Cloșca. Pe traseul spre internat a fost însoțit de trei colege. Pe trotuarul situat la coborârea de pe podul Decebal, în zona Burdea, s-au întâlnit cu un grup de tineri, care au strigat după fetele care l-au însoţit, iar el i-a întrebat ce au cu fetele, după care și-a continuat deplasarea aproximativ 100 de metri.

A fost a ajuns de un grup de trei persoane, iar unul dintre ei s-a pus în fața sa şi i-a spus să-și ceară scuze, iar el i-a răspuns că nu are motiv pentru care să facă acest lucru, moment în care o altă persoană, care se afla în spatele său, l-a lovit cu pumnul în față, după care a amețit. După cele întâmplate acel grup de tineri a fugit. Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală victima necesită pentru vindecare un 20-25 de zile îngrijiri medicale.

Identificat și audiat, agresorul a declarat că se afla, împreună cu cei doi prieteni, în intersecția Burdea și se deplasau pe trotuarul din vecinătate cimitirului. La un moment dat s-au intersectat cu un grup de tineri, respectiv un băiat și trei fete. Prietenul său a făcut glume proaste la adresa fetelor.

După ce victima a reacționat, reproșându-le comportamentul, doi din cei trei băieți s-au întors, iar agresorul l-a lovit. Apoi, toți trei au fugit pe strada Ostrovului, acolo unde locuiesc. Agresorul a recunoscut că nu a avut niciun motiv să o lovească pe persoana vătămată și nu a avut niciun obiect dur, contondent în mână atunci când a lovit-o cu pumnul.


FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 3 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 14 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 20 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 20 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 22 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 22 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite