Un sejur de șase nopți la malul Mării Negre s-a transformat într-un fel de parodie a ”Jocurilor Foamei” pentru cei care au plătit mii de lei pentru vacanța all-inclusive. Totul s-a întâmplat la un hotel din stațiunea Saturn, acolo unde și o sătmăreancă a avut ghinionul să își petreacă concediul alături de familie.
Li s-a promis all-inclusive, dar au uitat să menționeze că doar pentru cei care ajung primii în sala de mese. Cel puțin așa arată imaginile filmate de o sătmăreancă la un hotel care a avut patru, dar acum are doar trei stele, din stațiunea Saturn de pe malul Mării Negre.
Sătmăreanca a precizat pentru PresaSM că și-a rezervat un sejur de șase zile, alături de familie, pentru care a plătit 8.700 de lei. Doar că odată ce au ajuns la sala de mese, au descoperit nu doar cozi la farfurii și tacâmuri, ci și tăvi goale după tăvi goale, astfel încât cei care nu ajungeau devreme la masă trebuiau să se mulțumească cu resturi.
Potrivit sătmărencei, clienții, nemulțumiți de ce înțeleg cei de la hotel prin all-inclusive, au chemat în sală bucătarul, care a refuzat să stea de vorbă cu clienții, așa că mai mulți s-au decis să depună plângeri la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor.
În imaginile transmise se poate vedea cum oamenii stau pur și simplu la cozi lângă tăvile goale cu mâncare, cu resturi sau cu produse care nu au fost pe placul primilor veniți. Iar problemele cu mâncarea nu se opresc aici.
Sătmăreanca mai spune și că alimentele au venit la pachet cu indigestie. În plus, atunci când au primit factura pentru sejur, copilul în vârstă de 12 ani a fost taxat ca adult, a mai menționat sătmăreanca.
De asemenea, mai spune sătmăreanca pentru PresaSM, ”cică au ajuns la un număr maxim de șezlonguri, iar dacă ajungi mai târziu la plajă nu îți dau voi să îți iei șezlong! Unde șezlongul e inclus în cazare”.
Recenziile pentru hotel sunt variate, în timp ce unii spun că mâncarea a fost destulă, servită în două ture, alții s-au plâns de calitate, sortimente, dar și de canitatea puțină.

De asemenea, mai spune sătmăreanca pentru PresaSM, ”cică au ajuns la un număr maxim de șezlonguri, iar dacă ajungi mai târziu la plajă nu îți dau voi să îți iei șezlong! Unde șezlongul e inclus în cazare”.
Nu este pentru prima dată când sătmărenii se declară nemulțumiți de pachetele all-inclusive vândute pe litoralul românesc. Adesea, aceștia au reclamat calitatea, dar și cantitatea mâncărurilor primite pe litoralul românesc, asta în comparație cu vacanțele pretrecut în stațiuni din Bulgaria, Grecia sau Turcia.
La începutul lunii în curs, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)- Comandamentul Litoral 2025 au aplicat, în urma controalelor derulate în perioada 4 - 8 august 2025, amenzi contravenţionale în sumă de 620.000 lei.