Amenzi de peste 8.000 de lei au fost date ieri după o acțiune a Registrului Auto Română și a oamenilor legii în localitatea Tiream din județul Satu Mare. Mai mult, opt proprietari de mașini au rămas fără certificate.
La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Petrești, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat o acțiune în localitatea Tiream, cu scopul de a crește gradul de disciplină rutieră și de a combate accidentele rutiere.
Autoturismele oprite în trafic au fost verificate de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 17 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei, fiind reținute 8 certificate de înmatriculare pentru noxe emise peste limita admisă și anvelope uzate peste limita legală admisă montate pe autoturism.