Meniu

Caută pe PresaSM

0

Anchetă internă, după ce o bătrână paralizată la pat a fost obligată să meargă la ”Evaluare”

Reporterii PresaSM au aflat că reprezentanții Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Satu Mare au dispus o anchetă internă după ce o bătrână paralizată la pat a fost chemată la sediul instituț...

Reporterii PresaSM au aflat că reprezentanții Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Satu Mare au dispus o anchetă internă după ce o bătrână paralizată la pat a fost chemată la sediul instituției pentru a fi evaluată. Cu toate că medicii o declaraseră netransportabilă. Mai mult, după mediatizarea acestui caz de către presa online din județ, conducerea Comisiei a decis ca vizitele la domiciliul persoanelor netransportabile să nu mai fie un MOFT, iar programul clar să fie afișat în mod vizibil. ”Am fost la comisie, am vorbit cu șeful Biroului. Am primit o altă comisie, chiar nu voiam comisia veche. Și pe vineri vin la domiciliu, după toate astea sau comportat foarte exemplar cei din comisia nouă, iar am insistat ca alea de ieri să fie pedepsite. Șeful Biroului a fost surprins de toate informațiile pe care i le-am prezentat, chiar am spus că sunt foarte multe cazuri, doar că atunci nimeni nu a zis nimic. Sper ca lumea de acum încolo să sesizeze problemele”, a spus - pentru PresaSM -aparținătorul pacientului. 
Reamintim faptul că răspunsuri cinice, o glumă deplasată și multă indiferență, de asta s-a lovit o sătmăreanca care a încercat să depună actele necesare dosarului pentru încadrare în grad de handicap. Bunica sa este paralizată, iar potrivit nepoatei, care și-a povestit experiența pentru PresaSM, medicii au conchis că ea nu poate fi deplasată. Sătmăreanca povestește că a primit o dată pentru evaluare, dar că cei din comisie, mai multe doamne, refuză deplasarea la domiciliul bolnavului. Atitudinea zeflemitoare a fost completată de faptul că una dintre angajate se ruja în timp ce îi explica femeii că și morții sunt transportabili. Mai mult, angajatele i-au spus femeii că sunt dispuse să iasă cinci minute să vadă pacienta, asta dacă este adusă la sediu cu o ambulanță privată. Deși femeia le-a spus că din cunoștințele ei, în cursul zilei de vineri, se fac deplasări la domiciliu, angajatele au continuat să îi spună că s-au modificat criteriile și că alți pacienți vin și ei cu ambulanțele private. Doar că atunci când sătmăreanca le-a cerut documentele cu criteriile modificate, angajatele nu au oferit niciun alt document.
“Și doamna a spus atunci, în timp ce se ruja, că nu există bolnav care nu se poate deplasa, că și mortul e transportabil, și că bine că <<când bunica a ajuns în spital pentru paralizie, s-a putut transporta>>” , mai spune sătmăreanca.

Ce prevede legea

Dacă cele povestite de sătmăreancă se adeveresc, angajatele au încălcat drepturile persoanelor cu handicap. Legea nr. 448/2006a fost într-adevăr modificată, iar ea prevede că: “ART. 6 Persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: i)evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.” Este doar una dintre modificările aduse legii, asta după mai multe scandaluri apărute în presă legate tocmai de persoanele nedeplasabile. Mai mult, prin solicitarea închirierii unei amublanțe private, se poate înțelege că persoanei cu hanicap i-a fost îngrădit dreptul la servicii sociale. De asemenea, se poate interpreta și faptul că s-a comis o discriminare între persoanele care pot să își permită eventualul cost legat de închirierea ambulanței private și cele care nu pot plăti un astfel de serviciu privat. Asta în timp ce serviciile sociale și medicale sunt gratuite, indiferent de statul social al persoanei. Concluzia sătmărencei: “Doamnele angajate la stat doar în birou vor, nu sunt în stare să facă comisie pentru ce primesc salar, […]au tupeu, aroganță, și ruj, scaun lipit de fund, dar un pic de rușine sau empatie, deloc”

Citește și

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin
Actualitate

FOTO. Tânăr de 28 de ani, ucis de un autotren. Medicii au luptat să-i salveze viața, dar fără succes, în județul vecin

12 iulie 2026
FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații
Actualitate

FOTO. ZECE pe linie la Bacalaureat, în Satu Mare. Alexandrei Sorian i s-a făcut dreptate după contestații

12 iulie 2026
Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie
Actualitate

Tată din municipiul Satu Mare, cu copilul în brațe, bătut de fosta soție. Motivul: nu a vrut să meargă în excursie

12 iulie 2026
FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători
Actualitate

FOTO. Elevii din Satu Mare care au impresionat Europa. Au inventat o brățară inteligentă pentru colegii nevăzători

12 iulie 2026
Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare
Actualitate

Soț acuzat că și-a trântit pe pat soția imobilizată și ar fi încercat să o înece, în județul Satu Mare

12 iulie 2026
FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor
Actualitate

FOTO. Accident grav pe DN1F, Satu Mare-Cluj. Trei frați printre victime, mama cere ajutorul martorilor

12 iulie 2026
A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare
Actualitate

A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare

12 iulie 2026
Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate

Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare

12 iulie 2026
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate

FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație

11 iulie 2026
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate

FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos

11 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite