Cel mai vocal sindicalist din Poliția Română - sătmăreanul Cosmin Andreica - liderul sindicatului Europol, a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate. Cazul urmează să ajungă în instanță, unde se va da o decizie finală.
De ce-l acuză ANI
Agenția Națională de Integritate îl acuză pe Andreica de faptul că în perioada 14 iunie 2017 – 07 ianuarie 2019 a deținut simultan funcția publică cu statut special (agent de poliție) la Postul de Poliție Comunal Botiz din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și funcțiile de conducere de director administrativ, respectiv director general adjunct administrativ în cadrul Direcției Administrative din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.
În urmă cu șase ani, Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Andreica Cosmin se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 ianuarie 2013, întrucât exercita, simultan, atât funcția de agent principal de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu-Mare, cât și calitatea de administrator în cadrul „S.C. BOSS SPECIAL SECURITY S.R.L.”(societate comercială ce are ca obiect principal de activitate: activități de protecție și gardă).Nu este primul caz