Satu Mare se confruntă tot mai des cu probleme legate de consumul și traficul de droguri, în special în rândul tinerilor. Avocatul Vlad Baculescu din cadrul Societății de Avocați Stan și Baculescu atrage atenția asupra unei realități legale dure: diferența dintre deținerea de droguri pentru consum propriu și traficul de droguri este, uneori, extrem de fină – iar pedepsele pot fi drastice.
„Traficul de droguri a devenit un fenomen larg răspândit în societatea românească, inclusiv la Satu Mare. Din păcate, consumul în rândul tinerilor reprezintă un risc real, iar părinții trebuie să fie extrem de atenți. Chiar și copiii care au primit o educație solidă pot ajunge, din cauza unui anturaj nepotrivit, în situații periculoase”, a declarat avocatul.
El subliniază că legea este strictă și nu face distincții în funcție de intenție atunci când faptele pot fi încadrate la trafic: „Dacă ai cumpărat canabis și îl împarți cu prietenii, iar aceștia îți dau bani – chiar dacă nu obții niciun profit – fapta poate fi încadrată ca trafic de droguri. Asta înseamnă că poți fi pedepsit cu închisoare între 3 și 10 ani, pentru o acțiune care, în mintea unui adolescent, poate părea banală.”
Potrivit legii, nu doar vânzarea, ci și procurarea, oferirea sau livrarea drogurilor de risc – cum este și canabisul – se încadrează la infracțiunea de trafic, dacă are loc fără drept. „Chiar dacă tu te consideri un simplu consumator, legea te poate privi ca pe un traficant”, avertizează avocatul.
În acest context, Vlad Băculescu le transmite un mesaj clar părinților: „Fiți atenți la copiii voștri. Un moment de neatenție, o alegere greșită făcută la o petrecere sau în cercul de prieteni, poate avea consecințe devastatoare. Nu este vorba doar de o amendă sau un avertisment – este vorba de o condamnare penală care poate compromite complet viitorul unui tânăr.”
Declarația avocatului vine într-un moment în care autoritățile locale și naționale intensifică măsurile împotriva traficului și consumului de droguri, în contextul unei îngrijorătoare creșteri a numărului de cazuri înregistrate în ultimii ani.