Un incident șocant a fost semnalat în data de 12 iulie 2025 în satul Adrian, ce aparține de orașul Livada, județul Satu Mare. Mai mulți localnici au alertat zilele trecute autoritățile după ce un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, ar fi fost surprins în timp ce întreținea acte de natură sexuală cu un animal, potrivit informațiilor obținute de PresaSM.
Martorii susțin că bărbatul ar fi fost observat dezbrăcat lângă un câine, într-o ipostază revoltătoare, fiind chiar filmat de către vecini. Gestul a stârnit indignarea comunității locale.
Reamintim că legea penală sancționează faptele de zoofilie ca acte de cruzime față de animale, conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, care prevede pedepse cu închisoarea de până la un an sau amendă, în funcție de gravitatea faptelor.
Ce spune POLIȚIA, la solicitarea PresaSM: ”La data de 23 iulie a.c., în jurul orelor 14.00, polițiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost surprins în timp ce întreținea relații sexuale cu un exemplar canin, în oraș Livada. În urma verificărilor efectuate, polițiştii au constatat faptul că la data de 12 iulie a.c, un bărbat de 44 de ani, din oraș Livada, ar fi exercitat acte de zoofilie asupra unui câine. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie”.