Judecătoria Carei a admis, vineri, 22 august 2025, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei și un tânăr de 20 de ani, trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor PresaSM, în noaptea de 14 martie 2025, în jurul orei 01:15, tânărul s-a urcat la volanul autoturismului personal după ce consumase băuturi alcoolice într-un local din Carei. Pe strada Tireamului, acesta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit un stâlp de electricitate, evenimentul rutier soldându-se doar cu pagube materiale.
La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, analizele toxicologice au arătat valori de 2,25 g/l și 2,22 g/l alcool pur în sânge.
În fața anchetatorilor, tânărul și-a recunoscut fapta, a declarat că regretă cele întâmplate și a achitat prejudiciul cauzat. Neavând antecedente penale și colaborând cu organele judiciare, acesta a solicitat încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Instanța l-a condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Pe durata supravegherii, inculpatul va trebui să respecte mai multe obligații, între care prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune, frecventarea unui program de reintegrare socială și prestarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
Totodată, instanța a dispus aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule timp de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Decizia poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ