Mihai Niste este născut în data de 28 noiembrie 1986. A absolvit Facultatea de Construcţii UTCB.
”Din capul locului trebuie să-ţi spun că pokerul este mai mult decât un joc de noroc. Dacă în alte ţări dezvoltate este socotit ca un sport, încet încet a ajuns să fie receptat la fel şi în România“, susţine Mihai.
Participă atât la turnee desfăşurate pe internet, cât şi la turnee live şi joacă cam 100 de ore pe lună. Până să se impună, Mihai a participat la turnee mai mici, dar care i-au adus câştiguri substanţiale. Ce succes! Povestea sătmăreanului care a câștigat 600.000 de dolari din poker
Sătmăreanul Mihai Niste a câştigat 147.500 de dolari la o competiție poker, după ce a obținut locul cinci la Main Event-ul Merit Poker Retro 3. Competiția a avut loc în Cipru. Concret, este cea mai ma...
Sătmăreanul Mihai Niste a câştigat 147.500 de dolari la o competiție poker, după ce a obținut locul cinci la Main Event-ul Merit Poker Retro 3. Competiția a avut loc în Cipru.
Concret, este cea mai mare performanță de până acum pentru Mihai Niste. De altfel, cel mai mare succes de până acum a fost obținerea a 74.718 dolari în Main Event-ul Romanian Poker Championship, în 2010. Mihai Niste a ajuns la 597.354 dolari încasări din circuit.
Mihai Niste este născut în data de 28 noiembrie 1986. A absolvit Facultatea de Construcţii UTCB.
”Din capul locului trebuie să-ţi spun că pokerul este mai mult decât un joc de noroc. Dacă în alte ţări dezvoltate este socotit ca un sport, încet încet a ajuns să fie receptat la fel şi în România“, susţine Mihai.
Participă atât la turnee desfăşurate pe internet, cât şi la turnee live şi joacă cam 100 de ore pe lună. Până să se impună, Mihai a participat la turnee mai mici, dar care i-au adus câştiguri substanţiale.
Mihai Niste este născut în data de 28 noiembrie 1986. A absolvit Facultatea de Construcţii UTCB.
”Din capul locului trebuie să-ţi spun că pokerul este mai mult decât un joc de noroc. Dacă în alte ţări dezvoltate este socotit ca un sport, încet încet a ajuns să fie receptat la fel şi în România“, susţine Mihai.
Participă atât la turnee desfăşurate pe internet, cât şi la turnee live şi joacă cam 100 de ore pe lună. Până să se impună, Mihai a participat la turnee mai mici, dar care i-au adus câştiguri substanţiale. Citește și
Actualitate
„Te tai în bucăți!” Amenințări teribile într-o familie din Satu Mare. Soțul, evacuat și monitorizat electronic
Actualitate
FOTO. CARNAGIU. Trei oameni au murit după ce o autoutilitară a lovit un TIR oprit
Actualitate
O mare fabrică de lângă limita cu județul Satu Mare își închide porțile. Aproximativ 450 de locuri de muncă dispar
Actualitate
Tineri și ...”antreprenori”. Pasiunea pentru mașinuțe bușitoare i-ar putea duce la pușcărie
Actualitate
Accident de muncă în județul Satu Mare. Un tânăr de 21 de ani a căzut de pe o grindă metalică
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Centrul Sătmarului se transformă într-un uriaș teren de sport! Vă puteți înscrie
Actualitate
Caz neobișnuit în Satu Mare: un judecător anulează decizia Poliției/Parchetului
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate