Trei bărbaţi - consilierul personal al primarului din Săcășeni, tatăl primarului şi un militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale - au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzaţi că au drogat şi violat mai multe fete cu vârste între 11 şi 15 ani. Potrivit procurorilor, victimele erau luate de acasă şi duse într-o casă dintr-o altă localitate, unde erau obligate să consume substanţe psihoactive, după care erau agresate sexual.
Cazul a leşit la iveală întâmplător, când sora mai mare a uneia dintre victime a descoperit mesaje cu conţinut explicit în telefoanele victimelor. Aceasta a alertat familia, iar tatăl fetei a confruntat unul dintre autori, considerat capul grupului infracţional. Ulterior, a cerut ajutorul poliţiei.
Locuitorii din zonă sunt profund şocaţi şi nu işi pot explica cum astfel de fapte au putut fi comise de persoane aparent respectabile şi cu funcţii importante în comunitate. Un localnic a declarat: „Habar nu aveam că astfel de oameni vrednici, unii în vârstă de 69 de ani, pot fi în realitate nişte monştri."
Conform informațiilor PresaSM, la data de 23 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră ar fi fost agresată sexual, în localitatea Săcășeni. În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, s-a stabilit că trei bărbați, cu vârste de 20, 41 și 69 de ani, din orașul Tășnad și localitatea Săcășeni, sunt bănuiți de comiterea unor infracțiuni de viol și corupere sexuală a cinci minore, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, din aceeași localitate.
În urma probatoriului administrat, la data de 30 martie a.c., polițiștii au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Săcășeni și oraș Tășnad, unde au fost descoperite și ridicate, un hard-disk și 8 telefoane mobile.
Față de doi bărbați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În ceea ce îl privește pe cel de-al treilea bărbat, acesta este cercetat și reținut de către o altă unitate de parchet, respectiv de Parchetul Militar, dat fiind că deține calitatea de militar.
Conform informațiilor PresaSM, fetele s-ar fi dus în mod voluntar cu cei trei bărbați. IMPORTANT: actele sexuale cu minori de sub 15 ani sunt infracțiuni asimilate violului, indiferent de consimțământ. Diferența mare de vârstă poate fi un factor în evaluarea constrângerii sau a capacității de înțelegere.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
---------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ