Meniu

Caută pe PresaSM

0

Continuă dezertările în bloc din PSD Satu Mare. Se pleacă la Pro România

Reporterii PresaSM au aflat că hemoragia de cadre continuă dinspre Organizația Județeană Satu Mare a PSD înspre Pro România. Astfel, au demisionat din PSD tocmai președintele PSD Beltiug, Bogdan Sas, ...

Continuă dezertările în bloc din PSD Satu Mare. Se pleacă la Pro România

Reporterii PresaSM au aflat că hemoragia de cadre continuă dinspre Organizația Județeană Satu Mare a PSD înspre Pro România. Astfel, au demisionat din PSD tocmai președintele PSD Beltiug, Bogdan Sas, și Daniel Popovici, președinte al PSD Tarna Mare. Aceștia au fost urmați de alți membrii din localitățile lor. Potrivit unor surse politice, Bogdan Sas a anunțat că se va înscrie în Pro România. Danie Popovici nu a anunțat care va fi destinația sa politică, dar este cunoscută apropierea sa față de Ciprian Ardelean, actualul purtător de cuvânt al Pro România și fost președinte executiv al Organizației Județene Satu Mare a PSD. Reamintim că primul care a părăsit – în semn de protest, după 23 de ani de membru – PSD Satu Mare a fost deputatul Octavian Petric – fost vicepreședinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. În prezent, deputatul Petric ocupă funcția de coordonator al Pro România Satu Mare, alături de Dorel Coica – fost președinte al Organizației Municipale Satu Mare a PSD. O altă plecare importantă de la vârful PSD Satu Mare este cea a lui Ciprian Ardelean, care ocupa funcția de președinte executiv (!) al Organizației Județene Satu Mare a PSD și cea de consilier județean. Alexandru Horvat este un alt consilier județean – unul dintre cei mai vocali social-democrați. Fostul consilier județean PSD, Constantin Frencz, este cel de-al treilea consilier județean care a părăsit barca social-democraților. O altă lovitură importantă dată de Victor Ponta în județ a fost cooptarea fostului președinte al Organizației Orășenești Tășnad a PSD, Adrian Farcău, care a pierdut astfel și funcția de consilier local deținută în Tășnad.

Citește și

Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate

Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare

acum 1 oră
FOTO. Poliția și RAR au băgat mașinile sub Podul Decebal. Câte au ieșit cu amenzi
Actualitate

FOTO. Poliția și RAR au băgat mașinile sub Podul Decebal. Câte au ieșit cu amenzi

acum 2 ore
FOTO. Primăria Odoreu investește în siguranță: condiții europene pentru polițiști. Sediul Poliției, complet reabilitat
Actualitate

FOTO. Primăria Odoreu investește în siguranță: condiții europene pentru polițiști. Sediul Poliției, complet reabilitat

acum 2 ore
Cât primește Satu Mare pentru persoanele relocate din Dumbrava? Cea mai mare alocare din țară
Actualitate

Cât primește Satu Mare pentru persoanele relocate din Dumbrava? Cea mai mare alocare din țară

acum 2 ore
Scandal într-un bar din județul Satu Mare. A plecat după o coadă de mătură, s-a întors și și-a lovit victima în cap
Actualitate

Scandal într-un bar din județul Satu Mare. A plecat după o coadă de mătură, s-a întors și și-a lovit victima în cap

acum 3 ore
FOTO. PROGRAM. Pregătiri pe ultima sută de metri. În weekend se dă startul la distracție. Începe Street Music Festival
Actualitate

FOTO. PROGRAM. Pregătiri pe ultima sută de metri. În weekend se dă startul la distracție. Începe Street Music Festival

acum 3 ore
FOTO/VIDEO. O vijelie cu aspect de tornadă a facut prăpăd în județul vecin
Actualitate

FOTO/VIDEO. O vijelie cu aspect de tornadă a facut prăpăd în județul vecin

acum 5 ore
FOTO. Polițiștii din Satu Mare au pus umărul la destructurarea unei rețele care a dat țepe de peste 1,3 milioane de euro
Actualitate

FOTO. Polițiștii din Satu Mare au pus umărul la destructurarea unei rețele care a dat țepe de peste 1,3 milioane de euro

acum 6 ore
Victima a învins sistemul: Brățara electronică rămâne pe agresor, deși Poliția ceruse eliminarea ei
Actualitate

Victima a învins sistemul: Brățara electronică rămâne pe agresor, deși Poliția ceruse eliminarea ei

acum 6 ore
SATU MARE. Mamă cu două fete minore amenințată că i se va da foc la casă! Agresorul: ”Acum începe distracția”
Actualitate

SATU MARE. Mamă cu două fete minore amenințată că i se va da foc la casă! Agresorul: ”Acum începe distracția”

acum 18 ore
O firmă de tradiție face angajări în Satu Mare: Coordonator Tehnic Flotă Camioane, Dispecer Transport Marfă Internațional, Contabil cu Experiență
Actualitate

O firmă de tradiție face angajări în Satu Mare: Coordonator Tehnic Flotă Camioane, Dispecer Transport Marfă Internațional, Contabil cu Experiență

acum 21 ore
FOTO. Momente dramatice în Micro 16. Un bărbat s-a prăbușit pe stradă. Trecătorii au intervenit imediat și i-au salvat viața
Actualitate

FOTO. Momente dramatice în Micro 16. Un bărbat s-a prăbușit pe stradă. Trecătorii au intervenit imediat și i-au salvat viața

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite