Meniu

Caută pe PresaSM

0

Creștere uriașă a numărului de urși în județul Satu Mare. Au atacat și oameni

Reprezentanții asociațiilor de vânătoare din județul Satu Mare au sesizat că a explodat numărul de urși bruni din zona Oaș. Se înregistrează în prezent peste 20 de exemplare, inclusiv ursoaice cu pui ...

Reprezentanții asociațiilor de vânătoare din județul Satu Mare au sesizat că a explodat numărul de urși bruni din zona Oaș.

Se înregistrează în prezent peste 20 de exemplare, inclusiv ursoaice cu pui – în situația în care optimul ar fi de două exemplare, fiind semnalate inclusiv atacuri la om.

Situația, ca de altfel aceeași la nivel național, se datorează interzicerii (cu excepția unor situații deosebite) a vânătorii la această specie, strict protejată prin lege.

Deoarece au fost prezentate mecanisme concrete de finanțare și solicitări justificate de modificare a legislației în domeniu, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a solicitat înaintarea unui memoriu, care să fie asumat de toate asociațiile de vânătoare din județ.

Citește și

Adolescenta din Satu Mare dată dispărută a fost găsită în județul vecin
Actualitate

acum 1 oră
FOTO. Mașină ajunsă în șanț pe DN 19F, între Medieș și Apa. Trafic blocat parțial

SATU MARE. Vecin lovit cu furca și copii puși în pericol. Agresorul ar fi aruncat și cu bolovani în curtea familiei

acum 2 ore
Incident dramatic în județul vecin. Copilaș de doi anișori, în stare gravă după ce a căzut de la etaj

acum 3 ore
Șofer cu alcoolemie uriașă. S-a oprit cu mașina într-un gard. Nu a putut sufla în etilotest de beat ce a fost

acum 4 ore
VIDEO. Un sătmărean acuză Wizz Air că i-a refuzat îmbarcarea: „Am rămas în aeroport cu băiețelul nostru de 2 ani”

acum 16 ore
ALERTĂ | Minoră de 17 ani din județul Satu Mare, dată dispărută după ce a plecat de acasă în toiul nopții. Poliția cere ajutorul populației

acum 18 ore
Scandal cu iz de interlopi la Satu Mare: lovituri și amenințări după o „misiune” de recuperare a iubitei

FOTO. Sistemul antigrindină de la Satu Mare, dat exemplu la nivel național. Când ar putea fi dat în folosință

4 iulie 2026
PROGRAM duminică, 19 iulie, The Park Festival: Horia Brenciu, Funkorporation și Neoton Família, dar și zeci de activități pentru toate vârstele

FILTRE. Controale temporare în toate punctele de la granița cu Ungaria. Poliția de Frontieră, Poliția și Jandarmeria

Și-a terorizat fratele cu toporul în fața copiilor, a distrus o casă. Vecinii s-au ascuns de frică

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite