Culmea inconștienței: beat și fără permis, dădea ture prin Satu Mare
Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au identificat miercuri, în jurul orei 1.35, un conducător auto, de 37 de ani, din Socond, care se afla la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducer...
Polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au identificat miercuri, în jurul orei 1.35, un conducător auto, de 37 de ani, din Socond, care se afla la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere de nici o categorie.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o concentrație alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au acționat la data de 3 octombrie a.c., pe raza municipiului Satu Mare în vederea sancționării conducătorilor de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
În urma activităților specifice desfășurate polițiștii au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație de către participanții la traficul rutier, în valoare de aproximativ 8.500 de lei.
Totodată, au procedat la suspendarea dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.
Citește și
Actualitate
A furat o mașină, a condus beat și fără permis, a intrat în case și a furat până și brazi ornamentali. Faptele unui minor din Satu Mare
Actualitate
Cresc temperaturile la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă și la furtuni și vijelii. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate
FOTO. SENTINȚĂ. Capcană pentru un șofer Bolt din Satu Mare. Trei tineri l-au bătut, i-au furat mașina și banii după ce l-au chemat prin aplicație
Actualitate
FOTO. Profesoară din Satu Mare, condamnată după o cursă haotică prin oraș. Alcoolemie uriașă, oprită de un șofer curajos
Actualitate
Pensionară rămasă cu proteză de șold după o căzătură în autobuz a dat în judecată Transurban
Actualitate
Care este starea tinerei din Satu Mare, înjunghiată repetat de iubit. A fugit cu cuțitul în piept, pe stradă
Actualitate
Polițiștii și câini la frontieră cu Ungaria, în județul Satu Mare. Peste o mie de persoane verificate
Actualitate
FOTO. Alertă în Satu Mare! Șase echipaje au intervenit după țipete dintr-un bloc. Motivul i-a făcut pe toți să zâmbească
Actualitate
Tentativă la OMOR, vineri, în județul Satu Mare! Victima a fugit pe stradă cu cuțitul în piept
Actualitate