O femeie a cerut și a obținut în instanță un ordin de protecție împotriva soțului său, după un conflict izbucnit pe 10 mai 2025, când bărbatul, aflat într-o stare de agitație, a amenințat-o cu moartea chiar în locuința conjugală.
Conform informațiilor PresaSM, scandalul a avut loc în contextul unor discuții contradictorii, pe fondul refuzului bărbatului de a permite accesul soției în casă, dar și al unor mesaje trimise anterior acesteia și unor rude. Fiica și ginerele cuplului au asistat la întreaga scenă, iar femeia a declarat că soțul, înarmat cu un cuțit, a amenințat-o, generându-i o stare de teamă accentuată.
Din declarațiile martorilor, inclusiv ale fiicei celor doi, reiese că situația tensionată între soți durează de mai bine de cinci ani, amplificându-se din toamna anului trecut. Motivul principal al conflictelor ar fi gelozia excesivă și nejustificată a bărbatului, coroborată cu probleme legate de jocurile de noroc.
În fața instanței, pârâtul a negat orice formă de amenințare, susținând că discuțiile s-au purtat pe un ton civilizat și că nu i-a interzis soției accesul în locuință, ba chiar i-ar fi cerut să se întoarcă acasă. Totuși, a recunoscut că are probleme de sănătate mintală, fiind în tratament psihiatric și că a fost afectat de unele mesaje primite de soția sa de la alți bărbați.
Avocatul reclamantei a cerut evacuarea bărbatului din locuință, reintegrarea femeii, interzicerea apropierii acestuia la mai puțin de 50 de metri, precum și montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare. De asemenea, s-a solicitat interzicerea oricărui contact între cei doi pe o durată de 12 luni.
Parchetul a fost de acord cu măsurile solicitate de reclamantă, apreciind că sunt necesare pentru protejarea victimei. În apărarea sa, bărbatul a cerut, în subsidiar, ca ordinul de protecție să fie emis doar pentru o lună, invocând că nu are unde să locuiască în cazul unei evacuări.
Ordinul de protecție emis prevede evacuarea imediată a bărbatului din domiciliul comun, interdicția de a se apropia de soția sa la o distanță mai mică de 50 de metri și obligativitatea de a purta un dispozitiv de monitorizare electronică. De asemenea, pârâtul nu mai are voie să contacteze reclamanta în niciun mod.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ