”Cu câtva timp în urmă, am reacționat, din proprie inițiativă, la un titlu de presă care anunța destructurarea organizației PSD din Satu Mare, prin plecarea deputatului Octavian Petric la Pro România. Ulterior, am constatat că am greșit de două ori: o dată față de Octavian Petric, a doua oară pentru că am acordat sprijinul meu unei conduceri, care mi-a demonstrat ca nu îl merita!”, a precizat Ioan Mircea Pașcu pe pagina sa de Facebook.Reamintim că primul care a părăsit anul trecut – în semn de protest, după 23 de ani de membru – PSD Satu Mare a fost deputatul Octavian Petric – fost vicepreședinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. În prezent, deputatul Petric ocupă funcția de coordonator al Pro România Satu Mare, alături de Dorel Coica – fost președinte al Organizației Municipale Satu Mare a PSD. O altă plecare importantă de la vârful PSD Satu Mare este cea a lui Ciprian Ardelean, care ocupa funcția de președinte executiv (!) al Organizației Județene Satu Mare a PSD și cea de consilier județean. Alexandru Horvat este un alt consilier județean – unul dintre cei mai vocali social-democrați. Fostul consilier județean PSD, Constantin Frencz, este cel de-al treilea consilier județean care a părăsit barca social-democraților.
Ioan Mircea Pașcu se simte trădat de PSD: ”Am greșit față de Octavian Petric”
Ioan Mircea Pașcu, europarlamentar PSD, a reacționat ironic în decembrie 2018, după ce deputatul social-democrat Octavian Petric, aflat la al doilea mandat de parlamentar, a anunțat că demisionează di...
Ioan Mircea Pașcu, europarlamentar PSD, a reacționat ironic în decembrie 2018, după ce deputatul social-democrat Octavian Petric, aflat la al doilea mandat de parlamentar, a anunțat că demisionează din partid pentru că nu se mai regăsește în el - chiar în timpul Consiliului Național PSD.
La câteva luni distanță, după ce a fost executat de către conducerea centrală a PSD, Ioan Mircea Pașcu a ajuns astăzi la concluzia că a greșit față de Octavian Petric, dându-i dreptate în decizia pe care a luat-o de a demisiona și de a pleca la Pro România.
Citește și
Actualitate
„Te tai în bucăți!” Amenințări teribile într-o familie din Satu Mare. Soțul, evacuat și monitorizat electronic
Actualitate
FOTO. CARNAGIU. Trei oameni au murit după ce o autoutilitară a lovit un TIR oprit
Actualitate
O mare fabrică de lângă limita cu județul Satu Mare își închide porțile. Aproximativ 450 de locuri de muncă dispar
Actualitate
Tineri și ...”antreprenori”. Pasiunea pentru mașinuțe bușitoare i-ar putea duce la pușcărie
Actualitate
Accident de muncă în județul Satu Mare. Un tânăr de 21 de ani a căzut de pe o grindă metalică
Actualitate
PROGRAM COMPLET. Centrul Sătmarului se transformă într-un uriaș teren de sport! Vă puteți înscrie
Actualitate
Caz neobișnuit în Satu Mare: un judecător anulează decizia Poliției/Parchetului
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate