Accident rutier pe DN 1F, în zona Meseșului: 5 persoane au fost rănite! În această seară, în jurul orei 20:54, un accident rutier s-a produs pe Drumul Național 1F, în zona Meseșului, pe raza localității Ciumârna, județul Sălaj. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, informează salajulliber.ro
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii Serviciului Rutier, precum și mai multe echipaje medicale, care au acordat îngrijiri celor cinci persoane rănite în urma impactului. Victimele prezintă leziuni de diferite gravități și urmează să fie evaluate medical.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, circulația rutieră pe DN 1F, la kilometrul 73+150, este restricționată pe un singur fir și se desfășoară alternativ, sub dirijarea polițiștilor. Se estimează reluarea traficului în condiții normale în jurul orei 23:00.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Știre în curs de actualizare...