Un accident rutier grav s-a produs vineri seara, pe DN19, între localitățile Biharia și Oradea. Două autoturisme s-au ciocnit într-o curbă, iar în urma impactului unul dintre ele a ieșit de pe carosabil, informează ebihoreanul.ro
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 18:19, iar la fața locului au intervenit echipaje de pompieri și ambulanțe. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bihor, patru persoane se aflau în cele două vehicule implicate, două dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale.
„O femeie a fost transportată la spital în cod roșu medical și o altă persoană în cod verde medical”, a precizat plt. Alina Butaci, purtător de cuvânt al ISU Crișana.
Cele două victime au fost duse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bihor. Una dintre ele, o femeie de 65 de ani, a suferit multiple traumatisme grave și se află în stare critică.
„Pacienta prezintă leziuni craniene, toracice și abdominale, fracturi costale și craniene, precum și leziuni pulmonare. Este în stare de inconștiență indusă, cu protezarea căii aeriene și asistarea respirației”, a declarat dr. Mircea Uiorean de la UPU Bihor.
A doua victimă, o femeie de 76 de ani, a suferit o contuzie toracică și de coloană cervicală, leziunile fiind de gravitate ușoară și medie.
Circumstanțele producerii accidentului nu sunt deocamdată clare. Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor în care s-a produs impactul.
