FOTO. Accident mortal cu români în Ungaria. A mers pe contrasens, pe autostradă
Un accident mortal în care a fost implicat cel puțin un român a avut loc în Ungaria, în zona Szeged, pe autostrada M5. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de un șofer de 85 de ani care a...
Un accident mortal în care a fost implicat cel puțin un român a avut loc în Ungaria, în zona Szeged, pe autostrada M5. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost provocat de un șofer de 85 de ani care a întors mașina pe autostradă și rula pe contrasens.
Un şofer de 85 de ani a intrat pe contrasens pe M5, în direcţia Szeged, la Kiskunfélegyháza.
Șoferul a urcat pe autostradă, dar când a realizat că merge în direcția greșită, acesta pur și simplu s-a întors și s-a lovit frontal cu un Reanult Megane condus regulamentar de un cetățean român, spun oamenii legii din țara vecină.
Șoferul de 85 de ani, aflat la volanul unui Suzuki, a fost grav rănit. Soţia lui, în vârstă de 82 de ani, și care stătea pe scaunul din dreapta, a murit în urma impactului. Fiica lor, 60 de ani, a fost şi ea grav rănită. Şoferul român a fost şi el transportat în comă la spital.
[gallery columns="1" size="large" ids="73208,73207,73206,73205,73204"]
Potrivit polițiștilor, șoferul de 85 de ani se întrepta spre casă, în localitatea Tata și venea de la înmormântarea surorii sale.
Circulația în zonă a fost restricționată timp ce mai multe ore, au precizat polițiștii maghiari, până au fost finalizate cercetările de la locul accidentului.
Citește și
Actualitate
Pericolul de indunații rămâne și în județul Satu Mare. Ce spun hidrologii
Actualitate
Două noi calificări – Asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare și Asistent medical de radiologie – la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare. Au început înscrierile!
Actualitate
Florisal anunță tarifele pentru salubritate în Satu Mare. Noile prețuri intră în vigoare de la 1 iulie
Actualitate
Peste 190 de locuri de muncă disponibile în județul Satu Mare. Altele 190 în țări europene
Actualitate
FOTO. Scandal URIAȘ în județul Satu Mare. Șase bărbați s-au luat la bătaie, iar unul a fost înjunghiat
Actualitate
Pompierii avertizează: grindină si vijelii în județul Satu Mare. Cod PORTOCALIU
Actualitate
Incredibil! Hoțul a fost prins, dar Poliția a pierdut bicicleta furată, la Carei
Actualitate
Furtuna a provocat distrugeri în județul Satu Mare. Avertizare de vremea severă in continuare
Actualitate
Poate cel mai tare hoț din Satu Mare. Procurorii: și-a făcut din furt o specializare de peste 20 de ani
Actualitate