FOTO. Al treilea pod din municipiul Satu Mare a ajuns pe masa judecătorilor
Licitația lucrărilor pentru construirea celui de-al treilea pod peste râul Someș a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. Și asta pentru că reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei ...
16 ianuarie 2020
3 min citire
Licitația lucrărilor pentru construirea celui de-al treilea pod peste râul Someș a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea. Și asta pentru că reprezentanții Primăriei Satu Mare și cei ai consorțiului româno-italian Concordia nu s-au înțeles asupra rezultatului licitației. În care administrația locală a desemnat ca și câștigătoare firma austriacă Strabag.
Interesant este faptul că și Consiliul Național de Soluționare a Contestaților a dat câștig de cauză societății care a contestat licitația: Concordia Import Export. Primăria Satu Mare a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. Astfel, procesul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea în data de 23 decembrie 2019, iar în data de 15 ianuarie a fost primul termen.
Firma câștigătoare Strabag a făcut cerere de intervenție în cadrul procesului, următorul termen fiind fixat pentru data de 23 ianuarie. În ritmul în care se desfășoară procesul, sunt șanse mari ca prin martie 2020 să aflăm un deznodământ: licitația va fi reluată sau cei de la Strabag se pot apuca de lucrări?!
Potrivit informațiilor PresaSM, Concordia este o societate comercială înființată în anul 1998, cu capital integral privat, specializată în lucrări de poduri. În afara sediului central din Negrești-Oas, firma are un punct de lucru și în București.
PresaSM reamintește decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestaților: ”Obligă ca în termen de cel mult zece zile de la primirea prezentei decizii, să reia procedura de evaluare a ofertelor”!
Reamintim faptul că două firme participă la licitația pentru execuția celui de-al treilea pod peste râul Someș. Vorbim despre cei de la Concordia Import Export și de austriecii de la Strabag.
Dar cum lucrările de această anvergură necesită de regulă o asociere, cei de la SC Concordia Import Export SRL i-au cooptat pe cei de la Spic SRL, Spic Internazionale SRL și VERTA TEL S.R.L.. De asemenea, cei de la Strabag SRL i-au luat în asociere pe cei de la Antrepriza de reparații și lucrări ARL Cluj S.A, SC Züblin Hoch – und Brückenbau GmbH, Metabet CF S.A., FREYROM, Onistua Com S.R.L., CONSTRUROM S.A. și TRI EM SERV S.R.L.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 141.794.420 lei, cu 47.790.493 lei mai mult decât la prima licitație, care a fost anulată din lipsă de ofertanți.

Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea Pod va fi suținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.
Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulatiei pietonale se vor amplasa parapeți metalici de protecție pe rampe, viaducte și pod precum și pe scările de acces de pe diguri.