"În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că suspectul a introdus în România, din Spania, cantităţi importante de droguri de risc (Cannabis) şi mare risc (cocaină, MDMA, LSD, comprimate ecstasy, ş.a.), pe care ulterior le-a comercializat pe raza municipiului Baia Mare. S-a reţinut faptul că suspectul s-a ocupat de cumpărarea şi transportul drogurilor în România, prin intermediul diferitelor firme de transport care efectuează curse pe relaţia România-Spania.În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că o parte din transporturi au fost efectuate cu autoutilitara acestuia, drogurile fiind ascunse în locuri special amenajate. De asemenea, s-a reţinut faptul că suspectul administreaza o societate de transport marfă, deţinând mai multe camioane cu care presteaza servicii de transport şi un autovehicul cu care de asemenea efectuează transport de marfuri şi care are locuri special amenajate pentru transportul cannabisului." spun cei de la DIICOT Maramureș.După ce drogurile ajungeau în România, acestea erau depozitate în diferite imobile de pe raza municipiului Baia Mare. Toţi cei implicaţi în vânzarea drogurilor deţineau chei de acces în imobilele respective, fiecare deplasându-se să şi îşi ia cantitate de droguri dorită. Drogurile se vindeau cu prețuri între 20-30 lei pe gram, mai spun anchetatorii. [gallery columns="1" size="full" ids="76011,76012,76013,76014"]
FOTO. Arme și droguri găsite de procurorii DIICOT după percheziții. Aduse prin județul Satu Mare
Două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Maramureș în urma a cinci percheziții în care au găsit arme neletale și droguri de mare risc. Substanțele erau aduse din Spania, spun anchetatorii. ...
Două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Maramureș în urma a cinci percheziții în care au găsit arme neletale și droguri de mare risc. Substanțele erau aduse din Spania, spun anchetatorii.
Două persoane au fost reținute pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Maramureș pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc în formă continuată.
Polițiștii au efectuat cinci percheziții în Baia Mare și au confiscat 2,5 kg. de cannabis, 51 de grame de cocaină, aproximativ 7 grame MDMA, 7 dispozitive de mărunţire şi consum al drogurilor, bani, 3 arme neletale şi cartuşe.
Procurorii spun că drogurile erau aduse din Spania, ascunse într-un compartiment special al unei autoutilitare.
Citește și
Actualitate
Șofer de TIR, prins la 71 de ani cu permisul suspendat. Un tânăr fără permis, oprit și el la Petea
Actualitate
Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens
Actualitate
TOP Trapez lansează în premieră gardul metalic „ZIG ZAG”. Eveniment spectaculos în Grădina Romei
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate
DRAMĂ. Bărbat găsit mort, astăzi, într-un apartament din Satu Mare. Pompierii au spart ușa
Actualitate
FOTO. Duster rămas fără puntea spate după un impact violent. Accident cu implicarea unei mașini din Satu Mare
Actualitate
Satu Mare, sub avertizare de caniculă și furtuni. Se anunță vijelii, dar și temperaturi ridicate. Avertizarea ANM
Actualitate