Un incident grav s-a petrecut în noaptea de Înviere, în municipiul Bacău, unde un bărbat a ajuns în stare critică la spital după ce a fost lovit de un clopot care s-a desprins din turlă. Totul s-a întâmplat în jurul orei 00:00, la începutul slujbei de Paște, la Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavril”, situată pe strada Veronica Micle, în cartierul Izvoare. Bărbatul, în vârstă de 48-49 de ani, participa la activitatea de tragere a clopotelor, în regim de voluntariat.
Potrivit primelor informații, acesta a reușit să tragă clopotul de două ori, însă la a treia încercare mecanismul ar fi cedat, iar clopotul s-a desprins și a căzut peste el. Oamenii aflați la slujbă au observat că ceva este în neregulă, au mers să verifice și l-au găsit pe bărbat inconștient, alertând imediat autoritățile prin 112.
Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Bacău. La ora 00:53, acesta a fost adus în Unitatea de Primiri Urgențe, în stare extrem de gravă.
Medicii au stabilit că pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, traumatism la nivelul coloanei cervicale și o hemoragie subarahnoidiană. Din cauza stării critice, bărbatul a fost intubat, stabilizat și transferat de urgență în secția de Neurochirurgie, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Potrivit reprezentanților spitalului, operația a decurs bine, iar starea pacientului s-a îmbunătățit comparativ cu momentul internării. În prezent, acesta este internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, fiind atent monitorizat de medici. Prognosticul rămâne însă rezervat.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. De asemenea, și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău efectuează verificări, în condițiile în care bărbatul desfășura activitatea de clopotar fără a fi angajat al bisericii.