Apel emoționant pentru repatrierea unui tânăr sătmărean decedat în Franța. O familie din localitatea Sanislău, județul Satu Mare, trece prin momente cumplite după pierderea fiului lor, Nikolass, în vârstă de doar 19 ani. Tânărul se afla în Franța, unde urma un tratament pentru o formă avansată de cancer, însă, din păcate, acesta nu a răspuns terapiei și a decedat departe de casă.
Durerea familiei este cu atât mai mare cu cât costurile pentru repatrierea trupului neînsuflețit al lui Nikolass sunt peste puterile lor financiare. În aceste condiții, apropiații au lansat un apel emoționant pe rețelele de socializare, cerând sprijinul comunității pentru a-l aduce pe tânăr acasă, unde să poată fi înmormântat creștinește.
„Mână de la mână îl putem ajuta pe Nikolass să revină acasă! Orice sumă poate reprezenta o speranță și liniște sufletească pentru părinții acestuia!”, se arată în mesajul transmis în mediul online.
Cei care doresc să ajute pot face donații în contul deschis pe numele Varga Renata:
IBAN: FR76 1820 6001 4765 0986 0973 871
Orice gest de solidaritate contează și poate aduce alinare unei familii sfâșiate de durere.